Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

HEX_102_Unit_02708R

Netflix lansează teaser-ul oficial pentru „Space Force”. Ce spun creatorii despre noul serial de comedie

6 May 2020

Gigantul de streaming Netflix a dezvăluit primele imagini din „Space Force', noul serial cu Steve Carell în rolul principal. Producția va intra pe 29 mai pe platformă.

Generalul cu patru stele Mark R. Naird (Steve Carell), un pilot decorat care visează să conducă Air Force, este surprins atunci când este desemnat să conducă o nouă divizie a Armatei Americane: Space Force. Sceptic, dar dedicat, Mark își aduce și familia în baza militară secretă din Colorado, unde el și echipa de cercetători și „Spacemen' sunt însărcinați de Casa Albă să pună cât mai repede „cizme americane pe Lună' (din nou) și să domine spațiul. De la co-creatorii Carell și Greg Daniels (The Office), SPACE FORCE este o nouă comedie la locul de muncă, unde mizele sunt până la cer, iar ambițiile și mai mari. John Malkovich, Diana Silvers, Tawny Newsome, Ben Schwartz se alătură distribuției alături de Lisa Kudrow, Jimmy O. Yang, Noah Emmerich, Alex Sparrow și Don Lake. Howard Klein/3Arts (The Office) este de asemenea producător executiv.

O scurtă istorie a „Space Force', cu Steve Carell & Greg Daniels

STEVE CARELL: Space Force a apărut într-un mod atipic. Netflix avea acest gând de a produce o comedie, iar ideea i-a făcut pe toți să râdă într-o întâlnire – o idee cu un serial despre începuturile unei „Forțe Spațiale' fictive. Am auzit ideea de la agentul meu, iar Netflix mi-a propus serialul mie, iar eu i l-am propus lui Greg și toți am avut aceeași reacție. Nu exista niciun serial, nu exista nicio idee în afară de titlu. Netflix a întrebat „Ai vrea să faci un serial numit Space Force? Iar eu am răspuns imediat „Da, sigur. Sună bine.' Iar eu l-am sunat apoi pe Greg si am spus: „Hei, vrei să faci un serial numit Space Force?' Și el a spus: „Da, sună bine. Hai să îl facem.' Iar serialul era bazat pe nimic, doar numele care i-a făcut pe toți să râdă. Așa am început să lucrăm.

GREG DANIELS: După acel telefon, ne-am întâlnit acasă la Steve pentru câteva sesiuni de creație, am început să schițăm personajul lui, care sunt presiunile la care este supus și ce avem de spus despre ideea miltarizării spațiului. Ne-am dat seama că povestea are un vizual puternic, o calitate mitică și că amintea de cele mai bune momente ale Americii. Avea mult eroism, dar și un element de satiră. Dintr-o dată, toată lumea și-a dat seama că există potențial pe Lună, că fiecare are ceva de revendicat. Există impresia că oamenii se străduiesc să colonizeze spațiul. Contrastul dintre asta și începuturile NASA, când era o mare realizare pentru omenire să trimiți un om pe Lună, este un bun subiect de satiră.

CARELL: Odată ce am găsit conceputul pentru Space Force, eu și Greg ne-am întrebat: „Bine, dar ce fel de serial o să fie? Despre ce o să fie vorba? Și am lansat ideea că ar trebui să fie despre începuturile Space Force. Ar trebui să fie despre omul care primește sarcina de a lansa o nouă divizie a forțelor armate. Iar personajul meu, Generalul Mark R. Naird, este persoana care primește sarcina de a crea această divizie.

DANIELS: Ne-am dorit să fim corecți și respectuoși – aș putea să spun laudativi – la adresa virtuților militare pe care le are personajul lui Steve. Avem consultanți pentru astronauți, știință și domeniul militar, Mark Vazquez, ne-a ajutat să înțeleg mai bine comportamentul militarilor. Atât eu, cât și Steve, avem rude militari pe care îi iubim și respectăm și care sperăm că se vor bucura să se uite la serial.

Puteți vedea aici teaser-ul:

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare