; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Netflix ar urma să introducă jocuri video în platforma de streaming / foto Hepta

Netflix se pregătește să ofere și jocuri video în platforma de streaming

15 July 2021

Netflix se pregătește să-și diversifice oferta, urmând ca de anul viitor să le ofere abonaților săi și jocuri video. Potrivit publicației Bloomberg, oficialii platformei de streaming l-au angajat pe pe Mike Verdu, care a lucrat la Facebook și EA Games.

Reprezentanții Netflix nu au comunicat încă nimic despre această dezvoltare înspre zona de jocuri video, dar presa din State menționează că acestea ar fi informațiile, neconfirmate, încă. Mai mult, recrutarea lui Verdu, care caută să-și formeze o echipă, dă greutate acestor zvonuri. Noua divize ar urma să lucreze intens pentru ca anul viitor, opțiunea să fie deja disponibilă abonaților Netflix.

Mike Verdu s-a ocupat de jocuri și realitate virtuală la Facebook, iar înainte de aceasta a fost angajat EA Games, unde a participat la dezvoltarea unor jocuri precum Star Wars: Galaxy of Heroes, SimCity BuildIt, Plants vs. Zombies şi Sims Free Play.

Netflix a făcut deja un pas înspre industria de gaming, prin show-urile interactive lansate anii trecuți, în care utilizatorii puteau alege direcția în care se desfășoară acțiunea sau finalul unei producții. Un exempl urelevant ar fi Black Mirror, disponibil și în utilizatorilor cu conturi în România.

Având în vedere că deja presa din SUA a început să scrie pe acest subiect și să ceară confirmări, probabil nu va mai fi mult până când reprezentanții platformei de streaming vor oferi detalii care, cel mai probabil, vor confirma informațiile aflate pe surse. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare