Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Narnia

Netflix a recrutat scenaristul animației „Coco” pentru a lucra la noile adaptări după „Cronicile din Narnia”

14 June 2019

Platforma de streaming Netflix a angajat un om de la Pixar pentru a pune bazele noilor producții adaptate după saga literară „Cronicile din Narnia', a lui C.S. Lewis. Pe Matthew Aldrich a căzut greaua încercare de a aduce pe ecran celebra scriere.

După victoria incredibilă a HBO-ului cu aventurile din Westeros, toată lumea luptă să câștige supremația în audiențe cu genul fantasy. Dacă Amazon Prime Video a pus mâna imediat pe seria „Stăpânul inelelor', Netflix și-a asigurat „Cronicile din Narnia'. Și pentru a fi sigur de victorie, Netflix a hotărât să aducă cei mai buni oameni de la ora actuală, este vorba despre Matthew Aldrich, scenaristul animației „Coco' și laureat cu Oscarul pentru cea mai bună animație (împreună cu Adrian Molina).

De la noul proiect se așteaptă a fi adaptate toate cele șapte volume (dintre care până acum numai trei au ajuns pe ecrane), iar zvonurile sunt că Netflix ar vrea să facă șapte filme și (măcar) un serial. Un proiect ambițios și complex pe care-l va orchestra Matthew Aldrich, o provocare destul de grea având în vedere popularitatea sagăi literare traduse în 47 de limbi și vândute în peste 100 de milioane de exemplare.

Ultima adaptare a fost „Cronicile din Narnia: Călătorie pe mare cu Zori-de-Zi' / „The Chronicles of Narnia: The Voyage of the Dawn Treader' (2010), în regia lui Michael Apted, cu: Ben Barnes, Skandar Keynes, Georgie Henley. Filmul a obținut o nominalizare la Globurile de Aur. A fost ultima parte a unei trilogii care nu a avut succesul sperat.

 

Cărțile „Cronicile din Narnia'

În limba română, „Cronicile din Narnia', de C.S. Lewis, sunt disponibile la Editura Arthur, unde au apărut în traducerea Irinei Oprea și a lui Radu Paraschivescu. Cele șapte volume sunt următoarele: „Cronicile din Narnia. Nepotul magicianului', „Cronicile din Narnia. Leul, vrăjitoarea și dulapul', „Cronicile din Narnia. Calul și băiatul', „Cronicile din Narnia. Prințul Caspian', „Cronicile din Narnia. Călătorie cu Zori de zi', „Cronicile din Narnia. Jilțul de argint' și „Cronicile din Narnia. Ultima bătălie'.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare