; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Familia Regala Britanica

Nepotul reginei Elisabeta a II-a a încălcat carantina Covid pentru o întâlnire amoroasă în Scoția

30 March 2021

Nepotul reginei Elisabeta, Peter Phillips, (43 de ani), fiul prințesei Anne, a încălcat regulile Covid și a mers 645 de kilometri, în St. Cyrus, Scoția, pentru a se vedea cu o blondă despre care se spune că ar fi marea lui iubire. Acesta a fost dat pe mâna autorităților care au intervenit imediat, deoarece ar fi trebuit să stea în carantină 10 zile la intrarea în Scoția, conform restricțiilor Covid. 

Conform The SUN, acesta a mers să o vadă pe fiica unui mogul al petrolului, Lindsay Wallace, pe care o știe de la  sora lui, Zara. Cele două au fost prietene la școala din Aberdeenshire.

Totuși, poliția i-a intervievat pe cei doi și a decis că legislația cu privire la limitarea răspândirii coronavirusului nu a fost încălcată. 'În jurul orei 6.40, pe 26 martie, ne-a fost raportată o persoană care ar fi încălcat carantina. Ofițerii sosiți la fața locului au consemnat că nu s-au încălcat restricțiile', a declarat un polițist scoțian. 

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt de la Casa Regală a declarat că membrii familiei regale nu doresc să facă nici un fel de comentariu sau să ofere detalii despre circumstanțele vizitei lui Peter Phillips în Scoția. 

Peter Phillips s-a despărțit de soția lui în ianuarie 2020, dar în ultimele luni, din cauza pandemiei și pentru că doreau să-și crească fiicele ca într-o familie, au locuit deseori împreună.

Foto: Hepta

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare