Nelu Cortea, atac la adresa Liviei, fosta soție a lui Cătălin Bordea
Recent, Livia Eftimie a vorbit despre divorțul de Cătălin Bordea. Pentru prima dată de la despărțirea lor, actuala iubită a lui Spike și-a spus adevărul ei și a prezentat situația din punctul ei de vedere. A declarat că fostul soț nu i-a fost deloc alături și că problemele ei nu contau pentru el. Nelu Cortea, alături de care Cătălin Bordea a fost la America Express, nu a suportat acuzațiile, așa că a publicat un mesaj dur la adresa Liviei.
„N-ai fost lăsată singură, Livia. Toți am încercat să te ajutăm. Dar tu aveai alte planuri.
E foarte interesant cum o femeie care a primit tot ce a vrut a fost lăsată să decidă felul în care să își trăiască viața și relația de cuplu, a fost iubită orbește, a fost susținută și i s-a oferit ajutorul ori de câte ori a fost nevoie, acum e victimă, pentru simplul fapt că s-a plictisit și i s-au aprins călcâiele după altul. Are impresia că dacă partenerul e plecat în turneu sau la filmări și ea are de rezolvat câteva lucruri acasă, e singură, dar băiatul ăla care stă în fața miilor de oameni, ca să îți susțină stilul de viață balenciagan, nu e tot singur pe scenă? De ce nu zice de toți anii în care el a încercat să o ajute, a rugat-o să meargă la terapie împreună, și ea a renunțat după o singură ședință?
De ce nu zice de Crăciunul în care el a stat singur cu un brăduletz în mașină, ca să meargă să o înveselească în timp ce ea era în mărăcini? De ce nu zice de momentul în care l-a făcut să se simtă ca ultimul om pentru simplul fapt că nu a vrut să meargă la o emisiune la care trebuia să fie plecat 5 luni de acasă și n-a vrut să te lase singură? Sau că a vrut să plece cu ea în America (n.r. – la emisiunea America Express), dar tot ea a refuzat și a preferat să rămână singură (multzam pentru asta)”, a scris Nelu Cortea pe Facebook.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 17
Nelu Cortea: „Suntem mulți care știm adevărul”
Nelu Cortea infirmă acuzațiile Liviei la adrensa lui Cătălin Bordea și spune că el a fost martor la toată suferința lui. De asemenea, Nelu Cortea susține că Livia i-a stricat cariera lui Spike.
„În schimb, pot să vă zic eu de drumurile spre show-uri, când îl vedeam pe Cătălin plângând în hohote, neputincios, neștiind ce să facă ca să îi fie ei bine. Care nu voia să meargă acasă, pentru că știa că ea nu e acolo. Care a făcut și face terapie, ca să își revină după trauma și gaura lăsată de o femeie care își trăia viața de probă.
Ea și-a încercat-o acu câteva luni cu femeia la cratiță (nu cred că a gătit de două ori în ăia 11 ani), acu și-o încearcă cu victima de femeie simplă, care e manager la un artist pe care nu îl mai cumpără nimeni pentru că tot ea i-a distrus cariera. E simplu să minți singur, în fața camerei, fără să îți pună nimeni întrebări. Dar vezi că suntem mulți care știm adevărul.
P.S. chiar am ținut la tine, mi-ai botezat copilul, am tăcut până acum, dar nu pot să te las să îți bați joc în continuare de un om al cărui cel mai mare păcat a fost că te-a iubit”, a mai scris Nelu Cortea pe Facebook.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 10 / 17
Livia, despre divorțul de Cătălin Bordea
Livia și-a spus partea ei de adevăr despre căsnicia eșuată cu Cătălin Bordea. Aceasta l-a acuzat pe fostul soț că nu i-a fost niciodată alături.
„În 2012 l-am cunoscut pe Cătălin. De la început m-am învățat să fac totul singură pentru că nu aveam niciun fel de suport din partea lui. Am considerat că el trebuie să-și vadă de show-urile lui, iar eu să țin restul. Să iau hotărâri, să țin legătura cu toată lumea, să încerc să-i țin prietenii aproape, să-i fac viața ușoară din toate punctele de vedere.
Nu cred că a avut o grijă până în 2023. Motiv pentru care am lăsat viața mea și m-am ocupat de viața lui. De la ce vorbește, cum se îmbracă, ce postează pe Instagram, unde mergem în vacanță, am renovat singură apartamentul, am ținut efectiv două vieți, iar pe a mea am lăsat-o. Consideram că mai importantă e viața lui, iar ce fac eu nu are importanță. Nu știu cum vedeam eu asta.
La un moment dat am obosit. Am început să am probleme de sănătate, veștile de la medici nu erau deloc bune. Am avut un șoc care m-a transformat destul de tare și m-a îndepărtat destul de tare de el, atunci cred că a fost începutul sfârșitului – în 2020 sau 2021. Nici atunci nu am primit susținerea și suportul emoțional de care aveam nevoie. Problemele lui erau mai importante decât ceea ce aș fi putut eu să am. Mi se vorbea de atacuri cerebrale, de cancere etc. (…)
În vara anului 2022 a fost prima dată când am vorbit despre despărțire. În toamnă am plecat de acasă vreo 3 luni. El începuse terapia, dar din ce vorbeam părea că nu înțelege, Am stat plecată, timp în care am avut un accident de mașină – a intrat tramvaiul în mașina mea – moment în care am crezut că am murit în timp ce mă împingea tramvaiul pe șine.
Atunci am simțit o eliberare și o ușurare că se termină tot, că e momentul și felul perfect în care se termină. Nu a fost atunci și tot atunci mi-am dat seama că trebuie să se schimbe ceva. Nu pot să continui așa. Cu toate astea, m-am întors acasă pentru o perioadă de 1-2 luni, perioadă în care am avut tot felul de discuții, discuții care s-au terminat în luna mai 2023 – cu faptul că ne despărțim. A doua zi după ce am decis să ne despărțim ne-am întâlnit la masă ca să stabilim ce facem, cum facem, moment în care am fost uimită să mi se spună că – după toți anii de muncă – să stau liniștită că o să-mi plătească el chiria pe un an și că o să rămân cu mașina, asta fiind cu tot ceea ce plecam eu după 11 ani de muncă. (…)
Am plecat doar cu hainele și câteva cărți. M-am mutat, am stat singură o perioadă. Aveam niște probleme de sănătate destul de urâte, mă duceam la urgență de 2x pe zi să-mi fac injecții cu antibiotic și calmant, timp în care am fost pozată, jignită, se vorbea foarte urât despre mine, fără pic de compasiune că și eu treceam printr-un divorț, și eu trebuia să o iau de la capăt, nu e ceva ce faci zilnic de drag sau de plăcere. M-am obișnuit în apartament, am rupt legătura cu aproape toți pe care i-am cunoscut în cei 11 ani, deși am încercat să ajut, să am grijă să fie bine toată lumea, am umplut șifoniere ale unor oameni care nu mă bagă astăzi în seamă, am ținut mult la relațiile dintre ei și prietenii lui, de cele mai multe ori, unele relații le-am ținut forțat.
Una dintre prieteniile astea forțate a fost și cea cu Paul (Spike). Noi ne știam din 2014 și în 2016 a trecut printr-o depresie destul de urâtă, moment în care eu am încercat să-l ajut, însă prin prisma lui Cătălin. Îl rugam să iasă cu el, să-l scoată la un suc, să mergem la film, să încercăm să-l scoatem din momentul ăla prost. Paul l-a ajutat cu niște treburi pentru niște piese, era un schimb echitabil până la un punct. Când Paul a avut nevoie de mai mult suflet, iar Cătălin nu a fost dispus sau nu avea de unde să-l dea. Relația lor a încetat atunci. Se îndepărtaseră de ceva vreme, nu se sunau, nu se vedeau. Eu am ținut legătura cu Paul, am fost prieteni foarte buni. Simțeam că îl înțeleg și că m-ar înțelege.
Ne întoarcem în 2023 – când am plecat. Cătălin a spus că nu-l interesează problemele mele de sănătate atâta vreme cât noi ne-am despărțit. Corect, nu mă așteptam la nimic. Eu am plecat în mai de acasă, în iunie am semnat actele de divorț, în august el era cu cineva, iar pozele cu mine și cu Paul au fost făcute pe data de 5 septembrie. De ce este importantă data de 5? Pentru că pe 6 septembrie am primit mesaj că trebuie să-i duc mașina – care era a mea.
Am spălat mașina, i-am dus-o înapoi, i-am lăsat-o, am aflat că încă păstrează numerele mele pe mașină, ceea ce mi se pare rău, dar nu am ce să spun. Mașina nu este pe numele meu, așa că… aia e. Am plecat așa cum am venit cumva”, a povestit Livia pe contul său de Instagram.
Citește și: