Homepage  / Știri

Necazuri pe platourile „Crimelor din Midsomer”

Necazuri pe platourile „Crimelor din Midsomer”

de Redactia Tvmania

Serialul „Crimele din Midsomer” (difuzat în România de postul Diva Universal) trebuie să facă faţă, în paralel, unor shimbări în faţa şi în spatele ecranului.

Conform dailymail.co.uk, producătorul executiv al producţiei (Brian True-May) a fost suspendat, după ce a spus că în Midsomer nu e loc pentru non-britanici. Iar acum, noul protagonist al serialului, actorul Neil Dudgeon (care îl înlocuieşte pe veteranul John Nettles a.k.a. Tom Barnaby şi intră în pielea detectivului John Barnaby, vărul lui Tom), spune că nu vrea să comenteze situaţia.

„Nu avem minorităţi etnice în poveste. Pentru că nu ar fi un sat englezesc dacă l-am avea. Nu ar funcţiona. Suntem ultimul bastion al spiritului britanic şi vrem să păstrăm situaţia aşa”, a spus săptămâna trecută producătorul Brian True-May, dând naştere unui mic scandal. Ulterior, acesta a explicat că declaraţiile i-au fost interpretate greşit. Dudgeon, în schimb, nu comentează, spunând doar că doreşte ca serialul să aibă în continuare succes.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton