Cine sunt concurenții de la „Stand-Up Revolution”, 11 noiembrie 2022
Anca Serea a venit în fața juraților Stand-Up Revolution, emisiune care a suferit recent schimbări la Antena 1, cu un roast cu şi despre copii. Desigur, fosta prezentatoare a avut câteva replici și despre soțul ei, Adrian Sînă. „De 21 de ani – nu știu câți dintre voi știți – sunt angajată cu normă întreagă ca mamă, ca mămică. Pot spune că am o carieră serioasă în spate, după ce am trecut prin șase «joburi-cheie»: trei fete și trei băieți. Mă rog, așa a vrut Dumnezeu, sunt norocoasă. Soțul meu crede, dragul de el, care nu e aici, e acasă, că la mine e un fel de promoție: la patru copii mai primesc doi gratis“, a spus Anca Serea, stârnind hohote de râs.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Cu un roast despre viața ei s-a prezentat și Sonia Ferrari pe scena primei emisiuni televizate de stand-up din România: „Cred că aș fi o iubită foarte bună, pentru că înțeleg distracția FIFA, atunci când ne uităm la un film, nu întreb: «Cine e ăla?», dacă mă întrebi ce am, chiar îți zic ce am. Plus că nu trebuie să îmi cunoști părinții… pentru că nici ei nu vor să mă cunoască pe mine“. Întregul moment va putea fi urmărit mâine seară, de la 22:30, la Antena 1.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 3 / 11
Apariția lui Nea Mărin şi a fiicei sale, Larisa, i-a uimit pe toți cei prezenți în platoul Stand-Up Revolution. Iar Maria Popovici a mărturisit: „Nu ne așteptăm că tocmai la Stand-Up Revolution să vină Nea Mărin, în persoană – care a fost atât de drăguț cu mine, când am sărit la Splash!“.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 5 / 11
Nea Mărin transformă scena în ring de dans la „Stand-Up Revolution”, 11 noiembrie 2022
Având-o pe Larisa Barbu în dreapta lui, Nea Mărin a vorbit despre cum s-a îndrăgostit de dansul călușului pe când avea doar cinci ani. Totodată, Nea Mărin a dezvăluit pregătirile acestui obicei care este specific Rusaliilor. „Înainte cu o săptămână, se adunau călușarii undeva la marginea satului, veneau cu căruțele, nu cu mașinile ca acum, își priponeau animalele să pască și ei începeau să probeze călușul. Așa-i spuneau, nu să-l învețe. Primul lucru pe care-l făceau, trebuiau să își aleagă conducătorii: vătaful, ajutorul de vătaf, bufonul – mutul, ăla era tot timpul de nelipsit dintre ei și stegarul – cel care se ocupa să aducă acea prăjină, pe care trebuia să pună: spice de grâu, pelin, marama de borangic“, a spus dansatorul, iar Dan Badea a exclamat: „Ce frumos ne-a descris!“.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 9 / 11
În cadrul episodului șapte Stand-Up Revolution vor performa și: Vlad Bieltz, Roxana Maya, Paul Szabo, Gabriel Dogaru, Simon Sage, Raul Vodă. Momentele lor integrale, dezbaterile juraților, verdictul publicului și celelalte surprize petrecute în cea mai nouă ediție, telespectatorii le pot afla urmărind show-ul mâine seară, de la 22:30, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Citește și: