Nea Mărin și soția sa sunt căsătoriți de 45 de ani și au o poveste impresionantă
Dansatorul este căsătorit de mai bine de patru decenii cu soția sa, Mioara, alături de care are două fiice superbe pe nume Dana și Larisa. Iată cum s-au cunoscut cei doi și care sunt secretele unui mariaj fericit, conform acestuia.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 16
Nea Mărin a mărturisit că el și soția sa s-au întâlnit în adolescență, fiind elevi la acea vreme. Încă din acele momente, celebrul coregraf a fost captivat de ea și nu și-a mai putut lua ochii de la cea care avea să-i devină. După cinci ani de relație, Nea Mărin a făcut pasul decisiv și a cerut-o în căsătorie.
„Eram copii când ne-am cunoscut. Eu treceam clasa a zecea, ea terminase clasa a opta. Suntem din același sat. Țin minte și acum că era frumoasă și deșteaptă foc, iar eu… deștept și dat naibii la toate tâmpeniile posibile.Verișorii ei, cu care își petrecea timpul liber, erau colegi cu mine, eu îi vizitam, și uite așa, încet, încet, ne-am apropiat. Prietenia noastră a durat cinci ani.
După aceea, a terminat liceul și a decis să fie învățătoare în sat. Eu eram la București și, într-una dintre zile, am mers acasă și am chemat-o să se angajeze aici, i-am zis direct că vreau să mă căsătoresc cu ea. Asta se întâmpla în decembrie 1979″, povestește Nea Mărin.
Nea Mărin are doar cuvinte de laudă la adresa soției
Dansatorul are numai cuvinte de laudă la adresa soției sale și consideră că datorită ei este astăzi un bărbat împlinit din toate punctele de vedere. Între ei nu există motive de ceartă, iar Nea Marin este de părere că dacă nu s-ar fi căsătorit cu Mioara atunci, cu siguranță, ar fi rămas burlac până la adânci bătrâneți.
„Ducem o viață foarte frumoasă împreună și de fiecare dată când sunt înconjurat de oameni le spun același lucru – dacă nu mă căsătoream cu Mioara mea, nu mă mai căsătoream cu altcineva. A făcut din mine ceea ce sunt eu azi, m-a înțeles, s-a ocupat de copii, iar eu am tras să îmi îndeplinesc datoria, am făcut tot posibilul să avem din ce trăi.”, a povestit acesta, conform Click!
Întrebat care sunt secretele unui mariaj fericit, Nea Mărin a oferit un răspuns surprinzător, dar la îndemâna fiecăruia dintre noi. Potrivit lui, nu există o rețetă minune pentru ca un cuplu să fie fericit și echilibrat, însă întotdeauna sunt necesare două ingrediente pentru ca relația să funcționeze. Fără iubire și respect nimic nu este posibil, susține îndrăgitul coregraf.
„Eu pot să spun două secrete care sunt la îndemâna tuturor: iubirea și respectul. Tot timpul mi-am iubit soția și am respectat-o, și din partea ei am primit același lucru.”, concluzionează el.
Fiica lui Nea Mărin a moștenit pasiunea pentru dans
Fiica cea mai mică a celebrului coregraf nu a putut rezista farmecului zonei artistice. După absolvirea facultății la ASE, Larisa Barbu a urmat studii în Etnologie și Folclor, iar apoi a ales să urmeze pașii tatălui său, devenind profesoară de dansuri populare.
Maestrul Nea Mărin este extrem de mândru de realizările ei, și împreună au fondat o școală de dansuri folclorice, unde își împărtășesc pasiunea și predau coregrafii din diverse regiuni ale țării celir interesați de această artă.
Sursă foto: Instagram Nea Mărin – Antena 1
Citește și: