Theo Rose și Alex Leonte s-au despărțit în secret, iar vestea că artista deja a început o altă relație, a stârnit un val de reacții neașteptate.
de Ioana Maria,
Theo Rose și Alex Leonte s-au despărțit în secret, iar vestea că artista deja a început o altă relație, a stârnit un val de reacții neașteptate.
Deși artista a declarat inițial că familiile și prietenii lor știau de despărțire, celebrul Nea Mărin, unchiul fostului ei iubit, Alex Leonte, se pare că nu aflase această informație.
„Nu știu absolut nimic. Chiar am vorbit alaltăieri cu el, tot așa… cu ale noastre și nu mi-a zis nimic. Habar nu am. Deci sunt șocat. Ce chestie, frate… tot vorbeam cu ei așa, am prieteni și eu mai apropiați care au nevoie de ea să le cânte la evenimente și zicea că nu mai ia nimic, că joacă în filmul ăla, că nu știu ce… Asta e viața, ce te mai miră în ziua de azi după 20 de ani se despart cu copii, cu astea. Ăștia sunt tineri, viața asta e! Dar au ani buni… Eu, ce să zic… la un moment dat începusem să mă gândesc când se căsătoresc ei”, a declarat Nea Mărin pentru cancan.ro
Mai mult decât atât, omul de televiziune s-a declarat șocat în momentul în care a aflat cine este bărbatul care i-a furat inima lui Theo, actorul Anghel Damian, care este și regizorul filmului „Clanul” în care Theo este protagonistă.
„Deci sunt șocat. Ce chestie, frate… tot vorbeam cu ei așa, am prieteni și eu mai apropiați care au nevoie de ea să le cânte la evenimente și zicea că nu mai ia nimic, că joacă în filmul ăla, că nu știu ce. Și eu tot am discutat cu ei și… bă, hai mă totuși că vorbesc și eu acolo la PRO că îi cunosc și eu pe ăia, dacă e să termine filmările mai devreme, să se ducă la câte un eveniment… și am mai reușit așa că o scot de la filmări, dar nici cu gândul”, a continuat Nea Mărin pentru sursa citată.
Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Cosmin Natanticu vor urmări salturile și vor nota pe lângă tehnică și curaj, și evoluția participanților din prima zi de antrenament și până în clipa săriturilor efectuate în cadrul concursului.
Lor le vor fi alături şi prezentatorii show-ului, Monica Bîrlădeanu, Ramona Olaru şi Răzvan Fodor, care le vor oferi ultima doză de curaj înainte de salturile de pe platformele de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale bazinului olimpic de la Bacău.
Cel mai nou sezon „Splash! Vedete la apă“ începe din 11 august, joi şi vineri, de la 20:30 şi sâmbătă şi duminică, de la 20:00, la Antena 1.