Homepage  / Știri / Televiziune

Antena 1 anunță o nouă emisiune estivală, „Poftiți la Nea Mărin!”. Nea Mărin, în competiție cu Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu

Antena 1 anunță o nouă emisiune estivală, „Poftiți la Nea Mărin!”. Nea Mărin, în competiție cu Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu

de Redactia Tvmania

Un nou sezon “Poftiți pe la noi” va începe în această vară la Antena 1. “Poftiți la Nea Mărin” vine cu un nou concept și cu o premieră! Dacă până acum erau în aceeași tabără, Liviu Vârciu și Nea Mărin se află acum într-o competiție acerbă. Mai mult, Liviu și-a adus și ajutoare, așa că va face echipă cu Andrei Ștefănescu. 

 

            Nea Mărin administrează un restaurant cu terasă pe malul mării. În fiecare săptămână, patru vedete sunt invitate pentru a-l ajuta cu toate treburile necesare într-o astfel de afacere. De partea cealaltă, Liviu și Andrei și-au deschis și ei o terasă, chiar în fața casei de pe ponton, casă în care și locuiesc în această perioadă. În fiecare ediție câștigă echipa care reușește să depășească chiar și cu un leu suma investită. Orgoliul celor trei și dorința de a câştiga îi va face să recurgă la tot felul de strategii pentru a-şi dezvolta business-ul şi pentru a atrage clienți.

„Inițial am crezut că vin într-o vacanță, că o să am o mică terasă pe malul mării, dar e îngrozitor ce mi se întâmplă. Nea Mărin e complet razna! Sezonul ăsta sper să am în sfârşit ac de cojocul lui, mai ales că am scos și eu asul din mânecă, pe Andrei Ștefănescu!”, a declarat Liviu Vârciu.

         Show-ul „Poftiți la Nea Mărin” va fi difuzat vara aceasta, la Antena 1. Printre vedetele care sar în ajutorul lui Nea Mărin vor fi Iuliana și Nicoleta Luciu, Jean de la Craiova, Ruby, Nicolai Tand sau Gina Pistol.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton