Homepage  / Vedete

Naya Rivera („Glee”) s-a logodit cu rapper-ul Big Sean

Naya Rivera („Glee”) s-a logodit cu rapper-ul Big Sean

de Redactia Tvmania

Actriţa Naya Rivera (26 de ani), interpreta lesbienei Santana Lopez în serialul musical „Glee” (care este difuzat la noi de postul Euforia), s-a logodit cu iubitul ei, rapper-ul Big Sean (25 de ani), după mai puţin de un an de la începutul relaţiei.

Purtătorul ei de cuvânt a confirmat vestea, pentru justjared.com. Bruneta l-a cunoscut pe rapper (pe numele real, Sean Michael Anderson) prin intermediul site-ului Twitter, au făcut schimb de mesaje, şi-au dat întâlnire şi relaţia lor a devenit publică în aprilie.

Big Sean s-a mai iubit cu prietena lui din liceu, până la începutul anului acesta, în timp ce despre Naya Rivera s-a speculat că s-ar iubi cu Mark Salling, colegul din „Glee” care îl joacă pe Puck.

Actriţa şi actualul ei logodnic au colaborat la primul single al ei, „Sorry”, lansat în septembrie.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton