Homepage  / Vedete / Vedete străine

Actrița Naya Rivera („Glee”) a dispărut în timpul unei plimbări pe lac și e căutată de autorități

Actrița Naya Rivera („Glee”) a dispărut în timpul unei plimbări pe lac și e căutată de autorități

de Redactia Tvmania

Actrița Naya Rivera (33 de ani), interpreta majoretei Santana din „Glee”, a dispărut după o plimbare pe lacul Piru din Ventura, California, împreună cu băiețelul ei de patru ani, informează Los Angeles Times.

Ieri la prânz, actrița a închiriat o barcă și s-a dus să înoate și să se plimbe împreună cu băiețelul ei pe lacul Piru, a declarat Eric Buschow, șeful Poliției din zonă.

„Copilul a fost ultima persoană care a văzut-o pe Naya înainte de dispariție”, a spus acesta.

Barca pe care o închiriase mama lui a fost adusă la mal de alte persoane care se plimbau pe lac și care au observat-o plutind, iar când s-au apropiat au găsit în ea doar copilul, care dormea, precum și portofelul și câteva obiecte ale actriței, cu ajutorul cărora s-a putut stabili identitatea acesteia.

„Copilul e nevătămat”, a spus Buschow, care a adăugat că inițial băiețelul fusese trecut în raportul Poliției drept o fetiță de trei ani și că întreaga familie a actriței trece acum prin clipe foarte grele.

Autoritățile au continuat căutarea Nayei în zonă, iar în această dimineață li s-au alăturat echipaje de salvare și elicoptere din zonele învecinate.

Naya Rivera a interpretat-o pe majoreta Santana în 113 episoade ale cunoscutului serial „Glee”, difuzat de canalul Fox între 2009 și 2015. Fostul ei iubit și partener de serial, Mark Salling, s-a sinucis în 2018, după ce a pledat vinovat într-un proces în care era acuzat de pornografie infantilă.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton