Ultimul sezon al serialului „Lost – Naufragiaţii” începe pe 2 februarie, în SUA. Pentru indicii despre subiect şi marele final, fanii au analizat la sânge două imagini promoţionale care copiază Cina cea de Taină a lui Leonardo Da Vinci.
„Lost – Naufragiaţii” a ştiut mereu să surprindă. De la povestea încâlcită (urşi polari, un monstru ceţos, călătorie prin timp şi un buton care – apăsat la 108 minute – împiedică sfârşitul lumii), la secretul cu care este înconjurat subiectul fiecărui sezon. Despre acesta am aflat câte ceva chiar de la producătorii executivi Carlton Cuse şi Damon Lindelof, care au dat recent un interviu pentru „Hollywood Reporter”: conflictul şi dilema credinţă – raţiune dintre Jack Shephard şi John Locke vor fi finalizate, tonul general va fi unul asemănător primei serii, modalitatea de povestire folosită va fi diferită (se va renunţa oare la flashback-uri?), se va rememora întreaga poveste (de unde şi revenirea lui Charlie/Dominic Monaghan şi Boone/Ian Somerhalder) şi vom afla, în sfârşit, ce se va întâmpla cu naufragiaţii.
Indicii ascunse
Dar cea mai recentă găselniţă a producătorilor o constituie lansarea ultimelor postere promoţionale pentru sezonul şase (ultimul). Încă de anul trecut au apărut imagini de promovare pentru această serie, dar nu au fost nici pe departe la fel de impresionante ca aceste două repuneri în scenă ale Cinei cea de Taină, fresca pictată de Leonardo Da Vinci în secolul XV. Pe câteva site-uri au apărut deja analize complicate ale celei de-a doua imagini (care imită perfect scena în cauză), fanii punându-şi întrebări legate de băuturile din faţa fiecărui personaj, florile de pe masă (care este, de fapt, o aripă de avion), culorile hainelor acestora (de ce, de exemplu, Claire îşi ascunde hainele?) şi câte şi mai câte. Care sunt posibilele concluzii?