National Geographic va difuza vineri, 13 noiembrie, la ora 22:00, documentarul „Rebuilding Paradise”, de la regizorul premiat cu Oscar, Ron Howard, și Imagine Documentaries, la doi ani de la incendiul care a devastat orașul Paradise, California.
National Geographic va difuza vineri, 13 noiembrie, la ora 22:00, documentarul „Rebuilding Paradise”, de la regizorul premiat cu Oscar, Ron Howard, și Imagine Documentaries, la doi ani de la incendiul care a devastat orașul Paradise, California.
„Rebuilding Paradise”, apreciat de critici ca având “o temporalitate specială ce rezonează cu prezentul,” a avut premiera în cadrul Sundance Film Festival în ianuarie 2020, o premieră mondială în spațiul virtual în 12 iulie, la care au participat peste 6.000 de persoane, urmată de lansarea fizică în cinematografe în 31 iulie în SUA, fiind difuzat în 125 de piețe din întreaga țară. Filmul a fost prezentat în seara de deschidere a IFI Documentary Film Festival în Irlanda în 21 septembrie înainte de a fi lansat în cinematografele din Marea Britanie în 25 septembrie. Mail on Sunday din Marea Britanie a afirmat: “Documentarul pus la punct cu meticulozitate de Ron Howard este cât se poate de actual și are o forță impresionantă”.
În dimineața zilei de 8 noiembrie 2018, un incendiu devastator a cuprins orașul pitoresc Paradise din California. Până să fie stins, ucisese 85 de persoane, dezrădăcinase 50.000 de locuitori și distrusese 95% din construcțiile din localitate. A fost cel mai sângeros incendiu în SUA în ultimii 100 de ani — și cel mai devastator în istoria Californiei. „Rebuilding Paradise”, de la regizorul Ron Howard, este o poveste emoționantă despre rezistentă unei comunități răvășite de dezastru și încercările de a recupera ceea ce s-a pierdut și a începe reinventarea și adaptarea la viitor.
„Rebuilding Paradise” a fost regizat de de Ron Howard și produs de Brian Grazer, Howard, Xan Parker, Sara Bernstein și Justin Wilkes; producători executivi au fost Michael Rosenberg, Louisa Velis, Carolyn Bernstein și Ryan Harrington; a fost co-produs de Lizz Morhaim, imagine de Lincoln Else; montaj de M. Watanabe Milmore; și muzică de Hans Zimmer și Lorne Balfe. Pentru informații suplimentare, vizitați RebuildingParadise.film.
“Noi, cei de la Imagine Documentaries, le suntem recunoscători partenerilor noștri de la National Geographic Documentary films pentru eforturile constante de a aduce acest film foarte important și de actualitate în fața unei audiențe tot mai mari,” a declarat regizorul Ron Howard. “Nu există nicio îndoială că schimbările climatice sunt un factor care contribuie la incendiile istorice care ard chiar și acum coasta de vest a Americii, devastând comunități întregi. Ar trebui să fie un semnal de alarmă – ce s-a întâmplat cu Paradise se poate întâmpla oriunde.”
“Suntem mândri că putem prezenta această poveste de actualitate a orașului Paradise în toată lumea,” a declarat Carolyn Bernstein, executive vice president, Global Scripted Content and Documentary Films în cadrul National Geographic. “Sperăm ca acest film și eforturile noastre să atragă atenția și să aducă ajutor extrem de necesar comunității din Paradise și zonelor vecine pentru reconstrucție, în special acum, în fața altor amenințări în urma dezastrelor provocate de incendii.”
În onoarea și în sprijinul celor care sunt în continuare afectați de incendiile de pe coasta de vest a Statelor Unite, National Geographic Documentary Films a donat un dolar din fiecare vânzare digitală sau închiriere a filmului în SUA în perioada 1-31 octombrie, Luna Prevenirii Incendiilor, către fondul de ajutor în caz de incendiu al California Community Foundation în sprijinul Butte Strong Fund (până la 50.000 USD). National Geographic a donat suplimentar 25.000 USD către aceeași organizație pentru a marca lansarea în cinematografe în luna iulie, oferind sprijin direct locuitorilor din Paradise și zonele vecine prin intermediul inițiativelor de recuperare pe termen lung în urma incendiilor ale Butte County. Butte Strong Fund vizează reconstruirea pe termen lung și finanțează proiecte și organizații în cinci domenii principale: locuințe, sănătate și bunăstare, educație, dezvoltarea comunității și redresarea afacerilor.