Narcisa Suciu este stabilită de mai bine de 10 ani în Finlanda, acolo unde locuiește cu soțul ei, Veikko Miettinen, dar și cu fiica ei, Daria, pe care o are din relația cu Daniel Crăciun. Recent, artista a vorbit despre cum l-a cunoscut pe soțul ei, care este mai mare decât ea cu nouă ani, dar și cum a decurs prima întâlnire cu socrii.
Cum l-a cunoscut Narcisa Suciu pe soțul ei
Narcisa Suciu a fost invitată în podcastul „Acasă la Măruță”, găzduit de Cătălin Măruță, unde a vorbit și despre soțul ei, finlandezul Veikko Miettinen. Artista a spus că l-a cunoscut pe Veikko pe o platformă online, apoi au început să comunice prin mesaje, pe telefon.
„L-am cunoscut pe Veikko online. Pe vremea aia era foarte la modă o chestie care se numește Second Life, o realitate virtuală, unde se întâmplă tot ce se întâmplă în lumea reală, unde toate firmele mari aveau sediu, unde el lucra ceva pentru universitatea din Turku. (…) Este unul dintre pionierii web design-ului și a jocurilor de calculator din Finlanda. (…)
Apoi am făcut schimb de ID-ul de la Messanger și i-am spus că nu vreau să stau să îi explic foarte multe lucruri despre mine, că o să ne cunoaștem treptat. I-am zis că am un copil, că am o fetiță și că ăsta e și motivul pentru care nu vreau să zic prea multe chestii despre mine deocamdată. Nu i-am spus că sunt cântăreață.
Am vorbit pe Messager vreo două zile normal, până într-o zi când mi-a zis: „Trebuie să îți spun ceva. Eu am căutat și știu cine ești.” Am simțit că mi s-a dărâmat lumea. „OK, ce păcat, că păreai băiat mișto.” Și mi-a zis că nu, că e un om normal și eu i-am zis că: „nu, ești un stalker dacă nu ai răbdare până nu o să îți spun eu cine sunt.” „Eram foarte curios și voiam să știu cine ești”. „Păcat, dacă ai fi avut răbdare, poate ar fi ieșit ceva. Hai, pa!” În timpul ăsta, mă sună prietena mea Ioana, care este cântăreață de jazz și îmi zice că merge la un festival de jazz în Finlanda”, a povestit artista.
„Acolo am cântat cu Daniel și a fost prima oară când s-au întâlnit”
Apoi, Narcisa i-a spus lui Veikko faptul că prietena ei urmează să plece în Finlanda. Atunci el a venit cu ideea ca Ioana să se întâlnească cu el și să vadă că e om normal. După ce l-a cunoscut, Ioana a sunat-o pe Narcisa Suciu și i-a spus că a dat lovitura, că bărbatul i-a făcut o impresie foarte bună. După care, artista i-a spus lui Veikko, care este atropolog, că a trecut testul și că poate să vină în România.
„L-am dus la cântare, la Vama Veche. Apropo, acolo am cântat cu Daniel, cu tatăl Dariei și a fost prima oară când s-au întâlnit. Apoi, mi-am luat eu bilet să plec la el. Când a intrat la mine în casă prima oară, atunci când am venit de la Sinaia… cam toată casa mea e neagră și pe negru se vede orice picătură de apă și de praf. A instrat în casă, s-a uitat, a sunat-o pe sora lui și i-a zis „poți să vii săptămâna viitoare până la mine? E farmacie aici. Dacă nu vii să mă ajuți să fac curat, nu am nicio șansă.” I-am zis: „Bă, eu dacă vin și nu e curat în casă, nu stau. Mă duc la hotel.” El avea o casă foarte mare, o casă de patrimoniu, o casă în care era extrem de dificil să ții totul țiplă”, a mai povestit Narcisa Suciu.
Narcisa Suciu, despre prima întâlnire cu socrii ei
În continuare, Narcisa Suciu a povestit despre prima ei călătorie în Finlanda și a mărturisit că i-a plăcut foarte tare acolo. În plus, prima întâlnire cu socrii ei a decurs mai bine decât s-ar fi așteptat.
„Când m-am dus acolo, mi-a plăcut foarte tare. (…) Am fost la părinții lui și mi-a plăcut foarte tare de ei. Mi-a plăcut cum m-am simțit la ei în casă. Mi-a plăcut foarte tare de socrul meu. A fost general de armată și a avut o funcție foarte importantă și este un tip foarte strict, foarte dur. Tatăl lui a fost comandor în armada Finlandeză, fratele lui a fost legionar, așa au crescut, așa au fost toți. Ne-am înțeles din prima. Mi-a plăcut și de soacra mea foarte tare. Am stat vreo săptămână acolo”, a declarat artista.