Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Narcisa Suciu, detalii despre starea ei de sănătate, după ce a fost operată de urgență

de Ioana Maria,

Narcisa Suciu a ajuns de urgență la spital, unde a fost operată. Cum se simte și care e starea ei de sănătate în prezent.

Narcisa Suciu s-a confruntat cu probleme grave de sănătate și a fost nevoită să se opereze de urgență din cauza faptului că avea apendicele perforat. Cum se simte îndrăgita artistă, după ce a ajuns pe mâinile medicilor.

Narcisa Suciu a fost operată pe 18 iulie, după ce s-a prezentat la medic cu dureri mari. Intervenția chirurgicală de îndepărtare a apendicelui său perforat a durat circa patru ore, întregul ei abdomen fiind infectat cu puroi. Vedeta a fost externată, e acum în București și se recuperează.

„Am părăsit spitalul în weekendul care a trecut. Încă mă resimt, dar e cu totul altceva, totuși. Nu mulți ar fi scăpat din povestea prin care am trecut. De altfel, medicii mi-au și spus că a fost o chestie tare delicată. Am avut și noroc fiindcă m-a ajutat constituția, cel mai probabil. Poate pe mulți alții într-o situație similară nu i-ar fi ajutat!”, a declarat Narcisa Suciu pentru impact.ro.

„De câteva săptămâni există în viața mea un om de care ascult orbește. Este vorba despre medicul primar chirurg Octavian Arnăutu, cel care m-a operat și care a avut mare grijă de mine. Și acum, după externare, mă duc zilnic la control, la el. Mi se schimbă pansamentul, vorbesc cu el și aștept pașii următorii pe care-i am de făcut ca să închid definitiv capitolul acesta”, a mai spus ea.

Din păcate, cântăreața nu poate să părăsească țara și e nevoită să mai stea în București, în cazul în care mai are nevoie de investigații.

„Nu se pune problema să mai cânt sau altceva. Nici să mă întorc în Finlanda nu e cazul acum. Voi rămâne la București încă câteva săptămâni, cel mai probabil!”, a adăugat artista.

Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te