Nadia Comăneci și-a surprins fanii într-un mod foarte plăcut. Campioana a publicat o imagine cu mama ei, Ștefania Alexandrina Comăneci. Cele două apar în sala de gimnastică, iar mama Nadiei poartă un tricou, negru, cu o semnificație aparte.
Nadia Comăneci și-a surprins fanii într-un mod foarte plăcut. Campioana a publicat o imagine cu mama ei, Ștefania Alexandrina Comăneci. Cele două apar în sala de gimnastică, iar mama Nadiei poartă un tricou, negru, cu o semnificație aparte.
Nadia Comăneci a publicat pe rețelele scociale o fotografie cu mama ei, Ștefania Alexandrina Comăneci. Nadia, supranumită și „Zeița de la Montreal”, apare alături de mama ei în sala de gimnastică. Ștefania Alexandrina Comăneci are 80 de ani și arată foarte bine la vârsta ei.
„Mama și cu mine pe bârnă. Are 80 de ani și numărătoarea continuă”, a scris Nadia Comăneci în dreptul fotografiei în care apare alături de cea care i-a dat viață.
Ștefania Alexandrina Comăneci poartă în respectiva fotografie un tricou negru, care a atras atenția internauților datorită semnificației aparte.
Tricoul purtat de mama campioanei Nadia Comănesci este personalizat cu cifra 1.00. Astfel, obiectul vestimentar amintește de momentul de la Jocurile Olimpice de la Montreal, când Nadia Comăneci a scris istorie. Românca a obținut atunci primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice. Pentru că tabela nu era prevăzută cu patru cifre, a fost afișat numărul 1.00, potrivit protv.ro.
„Mama ta arată fantastic. Ador tricoul ei!”, “Minunate! Așa mamă, așa fiică!”, “Arată fantastic la cei 80 de ani!”, “Cât de bine arată mama ta!”, “Încă e agilă la 80 de ani? Wow, voi două aveți gene grozave!”, “Nu e posibil să aibă 80 de ani! Pare mult mai tânără!”, sunt doar câteva dintre reacțiile internauților după ce au văzut fotografia publicată de Nadia Comăneci cu mama ei.
Nadia Comăneci este câștigătoare a şase medalii olimpice de aur. Fosta gimnastă este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile. Campioana este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.
Nadia Comăneci va împlini vârsta de 60 de ani pe 12 noiembrie. În prezent, aceasta locuiește în Statele Unite ale Americii și este căsătorită de 25 de ani cu Bart Conner. Sportiva și soțul ei au împreună un băiat, pe nume Dylan, în vârstă de 15 ani.