Homepage  / Vedete / Vedete străine

Turcii Murat Ünalmıș și Uğur Güneș vor să renunțe la burlăcie. Cei doi actori își caută marea iubire

Turcii Murat Ünalmıș și Uğur Güneș vor să renunțe la burlăcie. Cei doi actori își caută marea iubire

de Redactia Tvmania

Actori de mare succes în Turcia, dar și peste hotare, Murat Ünalmiș și Uğur Güneș, pe care îi putem vedea în „Mă numesc Züleyha”, la Kanal D, dar și în mini-seria istorică „Seddülbahir: Între zidurile mării”, de la TVR 1 (difuzată de luni până joi, de ora 21.10), nu și-au găsit încă perechile potrivite.  

De la iubirea obsesivă pentru frumoasa Züleyha, la iubirea dusă până la sacrificiul suprem, față de propria țară, în seria „Seddülbahir: Între zidurile mării”, Murat Ünalmıș își demonstrează fără echivoc talentul în arta actoricească, precum și calitățile fizice de netăgăduit. La fel se poate spune și despre colegul său de platou, în ambele seriale, Uğur Güneș. Și totuși, cei doi actori nu și-au găsit încă partenerele cu care să-și întemeieze o familie.

Murat Ünalmıș este căpitanul Mahmoud Sabri în drama istorică inspirată din fapte reale „Seddülbahir: Între zidurile mării”, cel care, asemeni generalului Eremia Grigorescu la Mărășești, a decis că „Pe aici nu se trece!”, deși armata sa de 1000 de soldați era în inferioritate evidentă față de cea a inamicului. Curajul, eroismul și calitățile sale de lider l-au ajutat să le insufle însă ostașilor turci puterea și spiritul de sacrificiu necesare pentru a ține piept forțelor aliate în peninsula Gallipoli.

Originar din Kayseri, oraș din centrul Turciei, actorul a jucat baschet de performanță la Clubul Sportiv Fenerbahçe în vremea liceului, dar a urmat Facultatea de Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Marmara. După absolvire, însă, a urmat cursuri de actorie la Facultatea de Teatru și Film, în cadrul Academiei din Istanbul și, în paralel, a jucat în zeci de filme și seriale care i-au adus notorietate, așa că acum, la 39 de ani, Murat Ünalmıș are un palmares bogat, cu roluri principale atât în seriale, cât și în filme de lung metraj. Recent, atât Murat Ünalmıș, cât și Ibrahim Çelikkol, colegul său pe platourile de filmare ale seriei „Seddülbahir: Între zidurile mării”, au fost nominalizaţi la premiile Golden City Awards, la categoria „cel mai de succes actor de dramă TV”.

Murat a fost căsătorit pentru o scurtă perioadă cu actrița Birce Akalayra, partenera sa din serialul „Yer gök aşk”. De atunci, nu a mai avut nicio relaţie serioasă, care să ducă spre căsătorie, actorul fiind în acest moment singur.
Atunci când nu filmează, Murat are o mulțime de hobby-uri și a învățat singur să cante la clarinet, după ce a luat lecții… de pe Internet. Îi place foarte mult să citească și alege să rămână aproape de locurile de care se îndrăgostește. Astfel, în timp ce filma pentru un serial, s-a decis să cumpere o fermă în zona respectivă, iar cu o altă ocazie similară, a achiziționat un restaurant.

Uğur Güneș, Yilmaz din „Mă numesc Züleyha”, trăiește o poveste de dragoste plină de dramatism și în seria „Seddülbahir: Între zidurile mării”, difuzată la TVR 1. Foarte tânărul Hüseyin alege să se înroleze în armată atunci când patria o cere, deși încă nu avea vârsta potrivită pentru a deveni soldat, lăsându-și iubita înlăcrimată.

Născut la Ankara, în 1987, Uğur Güneș a studiat istoria şi geografia, dar a ajuns la actorie, urmând sfatul unui prieten. A urmat cursurile prestigioasei Universităţi Ankara Art Theatre, dar a luat și lecții particulare, care l-au ajutat să fie remarcat în 2011, când a obținut primul său rol important.

Uğur este necăsătorit și în prezent nu este nici el într-o relaţie, după ce, la finele anului trecut, s-a despărţit de artista de muzică pop Reyhan Cansu.

Până joi, 9 iulie, telespectatorii TVR 1 îi pot urmări pe Murat Ünalmıș și pe Uğur Güneș în drama istorică „Seddülbahir: Între zidurile mării”. Serialul se difuzează de luni până joi, de la ora 21.10. Grandioasa producție ce reunește actori celebri, difuzată în premieră la TVR 1, are ca subiect unul dintre cele mai dramatice momente din istoria Turciei, apărarea peninsulei Gallipoli în timpul Primului Război Mondial.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton