La începutul anilor 2000, Mugur Mihăescu cucerea publicul telespectator alături de colegii săi, cu show-ul „Vacanța mare”. A trecut mult timp de atunci și puțini știu cum arată viața actorului dincolo de micul ecran.
La începutul anilor 2000, Mugur Mihăescu cucerea publicul telespectator alături de colegii săi, cu show-ul „Vacanța mare”. A trecut mult timp de atunci și puțini știu cum arată viața actorului dincolo de micul ecran.
Mugur Mihăescu s-a născut și a crescut în Craiova, însă s-a realizat profesional în București. Chiar dacă la începuturile sale locuia cu chirie în Drumul Taberei, în 2004 pe vremea când se afla în punctul culminant al carierei sale, acesta reușea să își construiască o casă de vis! Mugur Mihăescu a construit de la zero o vilă de lux, care are iarbă pe acoperiș și o curte impresionantă! Cu toate că a investit o sumă considerabilă în locul pe care acum îl numește „acasă”, actorul se mândrește cu realizarea sa:
„N-am avut un țel în viață să mă îmbogățesc. Banii au venit treptat, nu m-am îmbogățit peste noapte. M-am îmbogățit din faptul că au început să vină banii”, a spus Mugur Mihăescu la „Acces direct”.
În cadrul aceleiași emisiuni, Mugur Mihăescu a povestit și despre relația pe care o are cu soția sa, alături de care formează un cuplu de mai bine de 27 de ani. Cei doi se cunosc din liceu și au studiat la aceeași universitate. Cei doi au și o fiică, care îi aduce fericirea în fiecare zi și care a încununat relația sa cu soția:
„Nu i-am dat nicio palmă, în primul rând pentru că este fată. N-am avut vreun motiv în viață să fiu supărat pe ea. Am simțit doar iubire, liniște. Este viața ei, este fericirea ei”, a spus Mihăescu despre relația pe care o are cu fiica lui, conform spynews.ro.