Petrecerea de Revelion este, fără îndoială, unul dintre cele mai așteptate momente ale anului. Cei care iubesc să petreacă alături de prieteni și să se bucure de o noapte întreagă de distracție într-un local cu o atmosferă de sărbătoare sunt deja în căutarea celor mai atractive oferte.
Restaurantul lui Mugur Mihăescu este gata să primească petrecăreți de Revelion
Spre deosebire de alte locații, restaurantul lui Mugur Mihăescu oferă o abordare unică: clienții plătesc exact cât consumă, o opțiune ideală pentru cei care nu vor să depășească bugetul, inclusiv studenții care doresc să petreacă un Revelion 2025 de neuitat alături de prieteni.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
„Nu avem un preț fix, nu avem meniu stabilit, ca în alte localuri, la noi se vine direct la local, primul venit, primul servit! Prețurile la mâncare și la băutură le vom fixa perioada această, fiecare plătește exact cât comandă. O să avem și program muzical, un DJ”, a declarat pentru Click unul dintre angajații localului.
Mugur Mihăescu este unul dintre cei mai cunoscuți și talentați actori de comedie din România. Acesta a fost invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D. Printre altele, actorul a vorbit și despre cel mai reușit proiect din viața lui, „Vacanța Mare”. Denise Rifai l-a întrebat direct pe Mugur Mihăescu câte milioane de euro i-a adus în conturi „Vacanța Mare”.
Câți bani a făcut Mugur Mihăescu cu proiectul „Vacanța Mare”
„Câte milioane de euro v-a adus în conturi «Vacanța Mare?»”, a fost una dintre întrebările pe care Denise Rifai i le-a adresat lui Mugur Mihăescu în cadrul emisiunii. El a mărturisit că proiectul „Vacanța Mare” i-a adus mai multe milioane de euro. Totuși, așa cum au venit, s-au și dus banii.
„Destule, multe, nu mai știu. Dacă nu ne-am făcut un scop din bani, au venit. Cum îi număram, îi și cheltuiam. Pentru ce faci bani, ca să îi iei cu tine în mormânt? Ce faci? Îți construiești o casă să-ți placă, ne-am făcut visele alea cum erau pe la 35 de ani, cu mașini, cum vezi pe fiecare că are. Urmați-vă, frate, visul. Trăiți-vă viața, că rămâneți cu amintirile. Banii? Pune-i în circulație, să se ducă. Clar că la un moment dat trebuie să te gândești la zile negre, să mai pui ceva deoparte, dar am câștigat cât am dăruit, pentru că reclamele vândute pe perioada «Vacanța Mare» au generat zeci de milioane de euro.
N-aveam de ce să nu facem bani. E adevărat că e o rușine să fii sărac într-o țară bogată. De ce să fii sărac? Poate dacă nu vrei și nu muncești. Dacă poți pe urmă să întorci în societate ce ai produs, să te implici, foarte bine.
Dacă nu poți, stabilește-te în altă parte. Eu am ales să rămân aici, cu bune și cu rele, așa cum am putut. Aici m-am născut și nu pot să plec să trăiesc în altă țară. M-a bătut gândul de o mie de ori, dar n-am putut să fac pasul ăsta”, a declarat Mugur Mihaescu la „40 de întrebări cu Denise Rifai”
Sursă foto: Arhivă TV Mania!
Citește și: