Si-a invins depresia cu bani grei si a revenit pe platourile de filmare sa faca publicul sa rada. Rowan Atkinson, alias Mr. Bean, interpreteaza un vicar cu ochelari de cal in comedia „O dadaca plina de surprize”.
Britanicul de 51 de ani nu este un tip numai plin de zambete. Rowan Atkinson contrazice asteptarile publicului si se descrie ca un barbat „tacut si plictisitor” in viata de zi cu zi. Depresiv chiar, actorul fiind internat acum vreo trei ani intr-o clinica din Arizona pentru a trece peste supararea provocata de esecul filmului sau, „Johnny English”. A platit 6000 de dolari pe saptamana pentru a scapa de gandurile negre si s-a reintors la munca. Nu doar pentru simple aparitii episodice (savuroase, e adevarat, daca ne gandim la secventa de un minut din „Pur si simplu dragoste”), ci pentru un rol consistent in comedia neagra britanica „O dadaca plina de surprize”. Iar acum, lucreaza din plin la pelicula „Mr. Bean 2”, ce va ajunge pe ecrane anul viitor.