Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Motivul pentru care averea lui Petrică Mîţu Stoian ar putea ajunge la stat

de Redactia Tvmania

În aceste momente mai multe persoane se luptă pentru averea uriașă a regretatului cântăreț Petrică Mîțu Stoian. Surorile și impresarul lui Petrică Mâțu Stoian se ceartă pe moștenirea lăsată de artist, însă șocul le va fi cu atât mai mare cu cât o mare parte din aceasta ar putea ajunge chiar la statul român.

Petrică Mâțu Stoian a lăsat în urma sa o avere imensă. Artistul era divorțat și nu a avut copii, astfel că toată lumea s-a întrebat ce se va întâmpla cu moștenirea acestuia.

Imediat după moartea artistului a pornit un scandal imens ce a vizat averea artistului, în condițiile în care Petrică Mâțu Stoian nu a avut copii.

Averea lui Petrică Mâțu Stoian nu se rezumă doar la imobile, mașini sau conturi bancare, ci și la banii proveniți din drepturile de autor.

Averea lui Petrică Mâțu Stoian ar putea ajunge la bugetul de stat

Potrivit wowbiz.ro, regretatul artist a avut un contract de colectare a drepturilor de autor și a celor conexe drepturilor de autor cu CREDIDAM, autorizat să strângă aceste sume de la difuzori și să-i returneze artiștilor.

CREDIDAM va colecta aceste drepturi și după moartea lui Petrică Mîțu Stoian, iar banii vor fi depuși într-un cont care va rămâne blocat până când se va lămuri cine este moștenitorul legal al artistului.

Statul Român a propus un amendament prin care cere naționalizarea unei părți de 70% din sumele nerevendicate de rudele artiștilor decedați, într-o perioadă mai lungă de timp, care să fie repartizate către Fondul Cultural Român, potrivit sursei menționate mai sus.

În acest moment, o parte din bucurile lui Petrică Mâţu Stoian nu apar trecute pe numele său, ci al unor personaje din anturajul artistului. Averea include imobile, mașini, conturi bancare, dar și banii din drepturile de autor. De altfel, şi scandalul dintre impresarul Doru Gușman și surorile lui Petrică Mâţu Stoian a pornit de la avere.

Impresarul ar fi pus pe numele său bunuri de valoare pe care cântărețul le-a deținut în timpul vieții lui. „În ianuarie urma să fie operația pe inimă, o operație grea și a zis că am să las treburile clare că ferească Dumnezeu vor veni hienele alea pe tine și uite că au venit, a avut dreptate”, a spus Doru Gușman.

„Casa de la țară ar fi tot la familie, noi voiam să îi facem casă memorială. Am aflat ceva acum, nu știu exact dacă e real, vom vedea. Casa aceea ar fi și aceea jumătate-jumătate. Nu sunt sigură, dar se zice că nici casa de la Craiova și nici cea de la țară nu era a lui Petrică, totul ar fi fost pus pe firmă”, a declarat una dintre surorile artistului, pentru România TV.

„Se află în posesia familiei actul asupra casei de la țară. Este proprietatea defunctului și urmează să fie dezbătută succesiunea. Iar cu privire la celelalte acte, a început notarul să solicite de la autorități actele pentru fiecare bun în parte”, a precizat avocata familiei artistului, Carmen Obârșanu, la Antena 3.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te