De ce a ales Amalia Enache o școală privată pentru Alma
Amalia Enache nu a ezitat să dezvăluie că, încă de anul trecut, a optat pentru o școală privată pentru fiica sa motivându-și alegerea în cadrul unui interviu oferit recent.
„Școala în sistemul pe care l-am ales eu nu e un sistem de after school. În partea a doua a zilei după masa de prânz și pauza de o oră jumate au cluburi de fapt, nu fac teme, fac cu totul și cu totul altceva. Fac rock, fac dansuri, modelaj, fac o grămadă de activități din zona asta mai artistică, cor, adică tot ce probabil aș fi încercat să văd pentru ea, să îi ocup timpul prin alte părți.
Totul se întâmplă în același loc. Iar eu am ales învățământul privat cel puțin pentru această perioadă a vieții ei pentru început, pentru că nu m-aș descurca altfel, pentru că școala românească nu este adaptată la nevoile părinților, care lucrează destul de mult în timpul zilei și copiii stau foarte puțin la școală, după care ai varianta de after school, unde tot plătești, adică tot acolo ajungi și de fapt copilul stă foarte mult într-o bancă făcându-și temele, fie te bazezi pe bunici. Și nu m-aș fi descurcat să duc copilul la cea mai apropiată școală de noi este liceul Cervantes. Încep cursurile la 7.30 cei mici și la 11.30 deja au terminat. Și ce facem tot restul zilei cu copilul?”, a declarat Amalia Enache pentru Playtech Știri.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Amalia Enache a vrut să demisioneze de la PRO TV
Amalia Enache este una dintre vedetele emblematice ale trustului Pro, cu toate astea a avut o perioadă în care își dorea să demisioneze.
„În momentul în care era clar că sunt însărcinată și că nu sunt într-o poveste tipică de căsătorie, am fost la șefa mea și i-am spus că s-ar putea să fie ceva ce să atragă știrile într-o poveste nedorită. Noi, prezentatorii de știri, trebuie să fim văzuți la televizor ca niște oameni care livrează niște informații și în continuare nu cred că oamenii când se uită la televizor trebuie să se gândească la povestea mea, ci la ceea ce am eu de spus acolo și cum pot eu să îi spun acea știre. (…)”, a declarat Amalia Enache la podcastul lui Mihai Morar.
Cu toate acestea, atunci când a decis să se adreseze șefe sale și să-i exprime dorința de a părăsi postul, vedeta a fost plăcut surprinsă. Amalia Enache a relatat că a primit întregul sprijin din partea șefei sale, care nici măcar nu a luat în considerare ideea de a o lăsa să renunțe la cariera ei.
„Și atunci am mers la șefa mea, care este una dintre cele mai inteligente persoane pe care le știu, și i-am spus că îmi doresc foarte mult acest copil, nu sunt căsătorită, s-ar putea să se facă tot felul de speculații și că sunt dispusă să renunț la tot. Ea mi-a spus: ‘Dar cum adică să renunți?! Dimpotrivă, ai întreaga mea susținere’. Și chiar am avut o susținere uriașă.”, a mai declarat vedeta cu privire la acest subiect.
Citește și: