Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mostenitorii_960x540_axiamarinescu

“Moștenitorii României muzicale”: la Sala Radio, recital susținut de pianista Axia Marinescu

21 April 2019

Unul dintre cei mai activi muzicieni români din Franța, cu o carieră desfășurată în Europa și Asia, pianista Axia Marinescu va susține un recital la București, în cadrul proiectului Moștenitorii României muzicale' organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, ca parte a Sezonului cultural România-Franța. Evenimentul este programat joi, 6 iunie, de la ora 19.00, la Sala Radio. Programul muzical cuprinde Gymnopedie nr. 1 și Gnossienne nr. 1 de Erik Satie, caietul I din ciclul Imagini' de Claude Debussy, Tableaux de France' de Romain Zante, Sonatina în fa diez minor de Maurice Ravel și Două piese impromptus op. 18 de George Enescu.

Lucrarea compozitorului francez Romain Zante, Tableaux de France', este inspirată de opere de artă semnate de creatori români, în care sunt portretizate imagini din Franța: Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Victor Brauner, etc.  Suita Tableaux de France' poate fi ascultată în premieră românească în cadrul recitalului din 6 iunie, în prezența compozitorului Romain Zante. Întregul recital este însoțit de proiecții ale tablourilor pictorilor români care s-au lăsat inspirați de peisaje franceze.

După recital, Axia Marinescu va oferi autografe pe discurile ei disponibile la standul Humanitas din foaierul Sălii Radio.

Recitalul din 6 iunie marchează și revenirea pianistei Axia Marinescu (32 ani) pe marile scene bucureștene; ea a părăsit România la 17 ani, pentru a-și continua studiile la școli de prestigiu din străinătate. Axia Marinescu a studiat pianul de la vârsta de 5 ani; a fost elevă a Liceului de muzică George Enescu' din București. A debutat pe scena Sălii Radio la vârsta de doar 11 ani, interpretând un concert de Mozart, fiind numită atunci de critică drept o tânără pianistă incredibilă'. Numeroase premii obținute în România și în străinătate se regăsesc în palmaresul pianistei. La 17 ani a fost admisă la Conservatorul din Lausanne; a studiat apoi la Conservatorul național superior de muzică din Paris și la Conservatorul Regal din Bruxelles, find absolventă cu distincții maxime.

Renumitul pianist și profesor de origine română, Theodore Paraschivesco, o descria pe discipola sa, Axia Marinescu, drept o personalitate puternică cu un autentic caracter de solist, însoțit de un sunet curat și colorat'.

Activitatea recentă a Axiei Marinescu include un turneu în China – ea este, de altfel, imaginea pianelor Pleyel în China -, și lansarea primului său disc, apărut în septembrie 2018, cu titlul Introspections'. Recitalul de la București, din 6 iunie, face parte din turneul Imageries musicales': Axia Marinescu va apărea între 28 mai și 8 iunie la Timișoara, Sibiu, Brașov, Iași, în cadrul Sezonului cultural România-Franța.

 

Proiectul Moștenitorii României muzicale' organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera își propune să-i aducă pe una dintre cele mai prestigioase scene din România, cea a Sălii Radio, pe tinerii și excepționalii muzicieni ai României, artiști care desfășoară o importantă activitate în străinătate, dar pe care publicul românesc are șansa de a-i asculta prea rar. Recitalurile din acest proiect se adresează unui public larg, cu un repertoriu accesibil și cu o durată de o oră, fără pauză.

De mai bine de 110 ani, Rotary, cu cei peste 1,2 milioane de membrii profeșioniști din toate vocațiile, este o rețea globală de lideri care acționează pentru a contribui la comunitățile din întreaga lume și a inspira oamenii de pretutindeni pentru o societate sustenabilă. Rotary Club Pipera asigură sustenabilitatea financiară a proiectului și promovează activ concertele, ca o expresie a preocupării de a servi comunitatea pe latura culturală, educațională și inspirațională. Toate fondurile strânse de Rotary Club Pipera pentru acest proiect servesc exclusiv pentru achitarea onorariului artiștilor și a unei părți din costurile de promovare a recitalurilor. Publicul se poate implica activ în susținerea proiectului, prin donații în contul Rotary Club Pipera. Amănunte despre posibilitățile active de implicare pot fi accesate pe contul facebook/rotaryclubpipera/

Precedentele evenimente organizate în cadrul proiectului Moștenitorii României muzicale' s-au bucurat de un remarcabil succes de public și de critică. Protagoniști au fost pianiștii Florian Mitrea (16 octombrie 2018), Adela Liculescu (17 octombrie 2018), Mara Dobrescu (18 octombrie 2018) și violoncelistul Andrei Ioniță, acompaniat de pianista Naoko Sonoda (15 aprilie 2019).

Următoarele evenimente din cadrul proiectului Moștenitorii României muzicale' vor avea loc pe 12 octombrie 2019 (violonista Ioana Cristina Goicea și pianistul Andrei Banciu) și 14 noiembrie 2019 (pianista Sînziana Mircea).

 

Biletele pentru recitalul Axiei Marinescu din 6 iunie sunt disponibile în rețeaua www.bilete.ro, (https://www.bilete.ro/recital-axia-marinescu/), în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro și la casa de bilete a Sălii Radio din str. General Berthelot nr. 60-64. Abonamentele pentru stagiunea muzicală de la Sala Radio sunt valabile.

Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Rador, TVR, Agerpres, revista Cariere, Adevărul, Dilema veche, Historia, Observator cultural, Zeppelin, Psychologies, Tv Mania, Avantaje, liternet.ro.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare