Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

“Mondenii” prezintă „Teleenciclobecaliada”

de Redactia Tvmania

Show-ul umoristic de la Prima, care va reveni cu al zecelea său sezon pe 28 februarie, are o rubrică nouă: “Teleenciclobecaliada”. În cadrul noii secţiuni, actorul Angel Popescu va prezenta “evoluţia lui Gigi Becali de la oaie până în zilele noastre”.

Rubrica e descrisă ca o incursiune pseudo-culturală în istoria şi civilizaţia lumii.

“Evoluţia noastră ca specie este marcată inevitabil, în toate momentele ei de cotitură, de la facere şi până la desfacere, de prezenţa unui mare om, Becaliul. Pe parcursul erelor, Becaliul a fost un vector al întâmplărilor relevante din istorie. Când s-a intamplat ceva semnificativ, mai mult ca sigur un Becali a fost acolo”, se mai arată într-un înţepător comunicat.

Potrivit lui Angel Popescu (unul dintre cei trei protagonişti ai emisiunii, alături de Mirela Zeţa şi Andreea Grămoşteanu), printre personajele noi pe care le va interpreta în acest sezon se mai numără Marcel Pavel şi Radu Banciu.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te