Recent, Andreea Raicu a fost invitată în podcastul lui Horia Brenciu unde a vorbit și despre relații, printre altele. Ei bine, și-a adus aminte de un moment pe care nu îl va uita niciodată. Este vorba despre cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care a primit-o. Totul s-a întâmplat la o nuntă.
Momentul pe care Andreea Raicu nu îl va uita niciodată
Andreea Raicu a acceptat invitația lui Horia Brenciu de a fi prezentă în podcastul lui de pe YouTube. Vedeta a vorbit și despre relații, printre altele, pentru că, așa cum era de așteptat, mulți bărbați au curtat-o de-a lungul timpului. În plus, există un moment pe care Andreea Raicu nu îl va uita niciodată și totul are legătură cu o declarație de dragoste pe care a primit-o la o nuntă.
„Eu cred că de-a lungul vieții tale ai primit foarte multe declarații de dragoste. Spune-mi care a fost cea mai stângace sau care a fost cea mai frumoasă. Nu trebuie să menționezi cine a făcut-o”, a spus Horia Brenciu.
„Cu vorbe sau acțiune? Nu, că dacă zic… știi și de unde e. E foarte greu să fac un top, pentru că am avut parte de mulți oameni creativi în jurul meu. Hai să zic una, că e cea mai ușor de descris. Eram la o nuntă, nu a mea. Știi cum e la nuntă… cea mai importantă femeie de acolo este mireasa. La un moment dat, s-a dus cineva pe scenă să cânte «You are wonderful tonight», dar nu miresei… mie! Mi s-a părut foarte frumos”, a povestit fosta prezentatoare TV, potrivit libertatea.ro.
Ce a învățat Andreea Raicu din relațiile anterioare
Cel mai important lucru pe care Andreea Raicu l-a învățat din relațiile anterioare este să se iubească pe ea. Ea a mărturisit în podcastul lui Horia Brenciu că a încercat să salveze mai mulți bărbați din viața ei, însă a realizat că nu trebuie să se pună pe locul doi.
„Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le iau cu mine din relații este să mă prețuiesc și să mă iubesc. Restul e un bonus. În relații e foarte probabil ca partenerul să aibă momente grele și asta m-ar face pe mine să mă simt neiubită. (…) Am încercat să salvez niște bărbați din viața mea. Sunt anumite momente când nu trebuie să faci asta. Când faci totul pentru altul, atunci este posibil să ajungi epuizată, stoarsă, nerespectată, neprețuită și dată undeva la gunoi”, a declarat Andreea Raicu.