Homepage  / Seriale turceşti

Modificări de ultim moment la Kanal D. Ce se întâmplă cu serialele „Secrete de familie” și „Tărâmuri nelegiuite”

Modificări de ultim moment la Kanal D. Ce se întâmplă cu serialele „Secrete de familie” și „Tărâmuri nelegiuite”
9

de Roxana Mirea,

Kanal D schimbă modul în care difuzează serialele turcești „Secrete de familie” și „Tărâmuri nelegiuite”. De când intră în vigoare modificările și cum arată noul program de difuzare în cazul celor două seriale turcești.  

„Secrete de familie” are un nou program de difuzare la Kanal D 

Schimbările în grila postului Kanal D continuă. Astfel, producțiile „Secrete de familie” și „Tărâmuri nelegiuite”, serialele turcești difuzate în prime-time de post, vor fi transmise după alt orar. 

Astfel, potrivit informațiilor de pe site-ul KanalD.ro, serialul „Secrete de familie” va fi difuzat sâmbătă, de la ora 20:00. Până acum, serialul cu frumoasa Pinar Deniz în rolul principal putea fi urmărit vinerea, de la ora 20.00. 

Nu este prima dată când „Secrete de familie” trece printr-o schimbare de program. Inițial, serialul, care a avut premiera pe 30 august 2023, a putut fi urmărit de miercuri până vineri, de la ora 20:00. 

Secrete de familie, episodul din 29 septembrie 2023. Ceylin trece prin momente de coșmarIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

„Tărâmuri nelegiuite”, un nou program de difuzare 

„Tărâmuri nelegiuite” (titlul original: „Kanunsuz Topraklar” / „Lawless Love”), o poveste fascinantă despre dragoste, sacrificiu și lupta pentru dreptate a avut premiera pe 27 decembrie, fiind difuzat de luni până joi, la ora 20:00, la Kanal D. Acum, postul TV a anunțat că serialul este difuzat și vinerea, astfel telespectatorii pot urmări parcursul personajelor preferate de luni până vineri, de la ora 20:00. 

Schimbarea vine cu puțin timp înainte de a fi difuzat ultimul episod din serial. Serialul „Tărâmuri nelegiuite” va ajunge la final vineri, 19 ianuarie. În locul acestui serial, telespectatorii Kanal D vor putea urmări „Poveste din Anatolia”/ (original: Gönül Dağı). 

Acţiunea din „Tărânuri nelegiuite” are loc în anul 1940, în pitorescul oraș Zonguldak din Turcia, și dezvăluie o poveste plină de emoție despre dragoste, sacrificiu și alegeri dificile. În centrul acțiunii se află Davut, interpretat de talentatul și iubitul actor turc Ugur Gunes, pe care telespectatorii români îl cunosc deja din serialul „Mă numesc Zuleyha”. Viața modestă a lui Davut se transformă dramatic atunci când un accident teribil, la mina de cărbune, deținută de cel mai bogat om al comunității, Malik (interpretat de Murat Daltaban), îi schimbă cursul destinului.  

Povestea din „Secrete de familie”, Kanal D 

Povestea serialului „Secrete de familie” aduce în prim-plan lupta pentru adevăr și justiție, o intrigă în care destinele a două familii se împletesc într-un labirint de secrete și dramatism ce le schimbă viața ireversibil. 

Ceylin (Pinar Deniz) este o avocată respectată, renumită pentru profesionalismul său, dar și pentru faptul că e dispusă să ocolească regulile pentru a face dreptate. De cealaltă parte a baricadei, Ilgaz (Kaan Urgancioğlu) este un procuror intransigent, și el renumit, care ține însă să acționeze mereu ca la carte. Ajunși față în față datorită profesiei, Ceylin și Ilgaz nu se înțeleg deloc. Însă, în momentul în care fratele lui Ilgaz este acuzat de crimă, acesta îi cere ajutorul tocmai lui Ceylin. Iar în timp, cei doi ajung să-și schimbe părerea unul despre celălalt. 

„Secrete de familie”, „Yargi” în original, a fost lansat, în Turcia, în anul 2021. 

Sursa Foto: Kanal D

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton