; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

X factor ro

Modificări în grila Antenei 1. Ce se întâmplă cu emisiunea „X Factor”

04 November 2020

Antena 1 a recurs la o serie de modiricări în grila de programe începând din această săptămână. 

Prima schimbare a trustului vizează serialul „Sacrificiul: Alegerea', care va ajunge în curând la final. Dacă până acum serialul produs de Ruxandra Ion era difuzat miercurea, de la ora 22.30, din această săptămână, mai exact din 5 noiembrie, acesta va fi difuzat în fiecare joi, de la aceeași oră. 

„A fost un ultim sezon foarte chinuit, din multiple motive. Noi ne-am fi dorit altceva, dar eu cred că până la urmă a ieşit un produs bun!’,a mărturisit Ruxandra Ion în exclusivitate pentru TVMania, care mai spune: „Am întrerupt filmările de pe azi pe azi. Sâmbătă eram pe platourile de filmare şi de luni a început starea de urgenţă. Tot finalul este un final forţat de împrejurările pandemiei. După ce s-a ieşit din starea de urgenţă, am avut doar trei zile în care a trebuit să filmăm finalul de sezon. A fost o muncă de Sisif, o experienţă pe care nu a mai trăit-o nimeni până acum!’, a mai declarat producătoarea. 

A doua schimbare în grilă privește emisiunea „X Factor'. Începând de săptămâna viitoare, din 12 noiembrie, talent-show-ul va fi difuzat și joia. Astfel vom avea porție dublă de cântec. „X Factor' va fi difuzat în fiecare joi și vineri, de la ora 20.30. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare