; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Program tv ghid tv

Modificări importante în grila Film Now. S-au schimbat toate filmele serii din weekendul acesta

14 May 2021

De astăzi, vineri 14 mai, până luni 17 mai, Film Now a schimbat toate filmele din prime time. Vedeți mai jos cu ce lungmetraje au fost înlocuite.

 

Vineri 14.05.2021

Comedia romantică „Din dragoste pentru Roma', în original „To Rome with Love' (2012), care era programată la ora 20.00, a fost înlocuită cu fantezia „Circul ororilor: Asistentul vampirului'.

 

„Circul ororilor: Asistentul vampirului'

Darren Shan (Chris Massoglia) şi prietenul său, Steve (Josh Hutcherson), sunt doi adolescenţi a căror viaţă se schimbă pentru totdeauna când decid să cumpere bilete la spectacolul circului cu monştri, care tocmai poposise în oraşul lor.

O: Cirque du Freak: The Vampire’s Assistant, SUA, 2009 R: Paul Weitz D:John C. Reilly, Josh Hutcherson, Chris Massoglia.

 

 

Sâmbătă 15.05.2021

Comedia romantică „Punct şi de la capăt', în original „The Rewrite' (2014), care era programată la ora 20.00, a fost înlocuită cu filmul fantastic „Oglindă, oglinjoară', care va fi și în reluare a doua zi, de la ora 11.15.

 

„Oglindă, oglinjoară'

În noua versiune a basmului „Albă ca Zăpada, Julia Roberts este regina cea rea. Ea îl pune pe Brighton (Nathan Lane), servitorul ei umil, s-o exileze pe Albă ca Zăpada (Lily Collins) de la palat. Aceasta nu mai acceptă însă postura de victimă şi, cu ajutorul celor şapte pitici rebeli, se întoarce să îi dea o lecţie mamei vitrege şi să îl recâştige pe prinţul Alcott (Armie Hammer). Filmul a fost nominalizat la Oscar pentru costume.

Mirror Mirror, coproducție, 2012 R: Tarsem Singh D: Julia Roberts, Lily Collins, Armie Hammer, Nathan Lane, Sean Bean.

 

 

Duminică 16.05.2021

Filmul de acțiune „Need for Speed: Începuturi', în original „Need for Speed' (2014), care era programat la ora 20.00, a fost înlocuit cu drama biblică „Noe', care va fi difuzată și în reluare a doua zi, de la ora 6.50.

 

„Noe'

După ce are o viziune despre apropierea unui potop, Noe (Russell Crowe) este ghidat de vocea Domnului în procesul de construire a arcei în care urmau să își găsească adăpost câte o pereche din fiecare specie de pe Pământ. Misiunea lui Noe e periclitată însă de Tubal Cain (Ray Winstone), care pune ochii pe arcă, pentru a se salva el însuși. În alte roluri îi puteţi vedea pe Emma Watson, Logan Lerman, Nick Nolte şi Douglas Booth. În rolul lui Matusalem, bunicul lui Noe, Anthony Hopkins. Jennifer Connelly este în film soția lui Noe. Actrița a mai jucat alături de Russell Crowe în „O minte sclipitoare', interpretând tot rolul soției protagonistului. „Noe' a primit o nominalizare la Globul de Aur pentru cântec original.

O: Noah, SUA, 2014 R: Darren Aronofsky D: Russell Crowe, Jennifer Connelly, Anthony Hopkins, Emma Watson, Ray Winstone, Emma Watson.

 

Luni 17.05.2021

SF-ul „Transcendence: Viaţă după moarte', în original „Transcendence' (2014), care era programat la ora 20.00, a fost înlocuit cu SF-ul „Terminator – Salvarea', care va fi difuzat și în reluare de la ora 5.10.

 

„Terminator – Salvarea'

John Connor (Christian Bale) este omul sortit să conducă rasa umană în războiul contra terminatorilor. Dar viitorul în care crede el este schimbat în parte de apariția lui Marcus Wright (Sam Worthington), un străin ale cărui ultime amintiri îl înfățișează într-o închisoare așteptându-și execuția. Connor nu știe însă dacă bărbatul a fost trimis din viitor sau a fost salvat din trecut.

O: Terminator Salvation, SUA, 2009 R: McG D: Christian Bale, Sam Worthington, Anton Yelchin.

 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare