; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Moartea unui artist

16 November 2009

Unul dintre cei mai importanti actori romani si o emblema a cinematografiei romanesti, Gheorghe Dinica s-a stins din viata pe 10 noiembrie, la varsta de 75 ani, ca urmare a unui stop cardiac. Alaturi de colegi si cei care l-au cunoscut, publicul roman deplange moartea actorului care si-a pus amprenta asupra cinematografiei din tara noastra.

Gheorghe Dinica si-a petrecut ulimele 19 zile din viata in Spitalul Floreasca din Capitala, unde a fost internat in stare grava, din cauza unei septicemii generalizate. Starea sa de sanatate nu s-a mai imbunatatit nici dupa ce a fost supus unor interventii chirurgicale de urgenta. Indragitul actor a parasit aceasta lume pe 10 noiembrie, la ora 13.00, in urma unui stop cardiac.

O viata in slujba actoriei
Nascut in 1933, in ziua de Craciun, Gheorghe Dinica a fost declarat in acte pe 1 ianuarie 1934, deoarece parintii sai nu au gasit pe nimeni la Primarie in perioada sarbatorilor. Actoria l-a atras inca din adolescenta, cand a inceput sa se implice in proiectele diferitelor trupe de teatru de amatori, si a urmat cursurile Institutului National de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti intre 1957 si 1961. Pasul firesc de la teatru la film l-a facut la 2 ani dupa absolvire, in pelicula “Strainul” (1963). Desi au urmat zeci de alte roluri in filme romanesti, care l-au transformat treptat intr-o emblema a cinematografiei autohtone, Gheorghe Dinica nu a renuntat niciodata la scena, jucand in piesele Teatrului National Bucuresti, precum si ale altor teatre din Capitala.
Talentul sau a depasit granitele actoriei, artistul roman lansand patru albume de romante, dintre care doua in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Poloiesteanu. S-a bucurat din plin de beneficiile vietii de artist, casatorindu-se abia la varsta de 60 de ani cu Gabriela Georgeta.

Traieste in “Aniela”
Tinerii actori din serialul “Aniela” au avut privilegiul de a juca alaturi de marele maestru al cinematografiei in ultimul sau proiect de televiziune. “Nu am cuvinte. M-a socat vestea. Eram la filmari cand am aflat si nu imi vine sa cred inca. Acum cateva saptamani filmam impreuna”, a declarat Mihai Petre. La randul ei, Nicoleta Luciu considera ca “maestrul nostru a avut o viata frumoasa si implinita, ma bucur pentru el ca a putut sa faca ce i-a placut cel mai mult pana in ultimul moment si ca am putut sa fiu prin preajma dansului, sa il ascult, sa ii admir fiecare gest”. Generalul Grigorie Vulturesco, personajul pe care Dinica il interpreta in serialul de epoca de la Acasa TV, nu va muri, ci se va muta la Sankt Petersburg. “Este un semn ca noi ne-am dorit sa ne fie alaturi. Mai mult decat atat, el va trimite scrisori, va fi cu sufletul alaturi de familia lui, asa cum sigur este si Gheorghe Dinica. Telespectatorii serialului “Aniela” pot vedea in continuare, timp de cateva saptamani, episoade in care apare maestrul”, a declarat Ruxandra Ion, producatoarea serialului “Aniela”.

de Cristian Horga

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare