Homepage  / Muzică

Miss G cântă astăzi la TVR 2, în show-ul „8 într-o barcă”

Miss G cântă astăzi la TVR 2, în show-ul „8 într-o barcă”

de Redactia Tvmania

Invitata ediţiei de miercuri a emisiunii-concurs „8 într-o barcă” este cântăreaţa Miss G, care a atras atenţia publicului cu piesa „Moonlight”.

Miss G s-a făcut remarcată în această vară şi în emisiunea „Vara pe val”, prin apariţia ei în echipa „Rechinilor” de la TVR 2.

Paula Seling, Cornel Patrichi şi Simona Catrina jurizează, de la ora 20.10, o nouă ediţie a emisiunii-concurs „8 într-o barcă”.

După cea de-a doua ediţie, care a avut loc săptămâna trecută, Alma, Andreea, Noni, Francesca, Selatin, Andi, Ruxandra şi Alex au trecut probele ediţiei, iar Andrada, Evelyne şi Paul eu primit „colacul de salvare”. Ruxandra nu numai că a reuşit să scape de „colacul de salvare” şi „să urce în barcă”, dar a şi primit două note de 10 din partea juriului, urcând astfel pe primul loc în topul notelor primite în cadrul acestei ediţii.

Clasamentul general al concursului le poziţionează în acest moment pe primul loc, la egalitate, pe Alma şi pe Francesca, cu 57 de puncte acumulate după cele două ediţii.

Una dintre reprezentaţiile artistice care au atras admiraţia juriului a fost momentul de improvizaţie pregătit de cei 11 concurenţi, care şi-au folosit vocea pentru a interpreta două piese celebre – „Hit the road, Jack!” şi „Candyman”, imitând şi sunetele instrumentelor muzicale.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton