Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Mirela Vaida vrea o nouă operație estetică: „Îmi trebuie doar timp pentru recuperare!”

de Redactia Tvmania

Mirela Vaida nu este mulțumită de felul în care arată nasul ei, chiar dacă a mai trecut printr-o rinoplastie în urmă cu 17 ani. Vedeta „Acces Direct” s-a hotărât să își facă o nouă operație, singura problemă fiind faptul că îi va fi greu să lipsească de la cârma emisiunii pe care o moderează la Antena 1.

Fosta concurentă de la „Te cunosc de undeva!” a recunoscut, într-o postare pe Instagram, că a mai trecut printr-o operație estetică în urmă cu 17 ani. Atunci, artista a vrut să își schimbe forma nasului, care era strâmb din naștere.

Cred că știți ce nas strâmb am, din naștere! M-am născut cu o deviație… de sept! Am încercat să o repar, prin operație cu „dalta și ciocanul”, în urmă cu vreo 17 ani! A ieșit și mai strâmb! Și uite așa, mi-a fost frică să mai încerc..”, a povestit Mirela Vaida pe Instagram.
 

Pentru această nouă operație estetică, pe care și-o dorește foarte mult, Mirela Vaida va apela la ajutorul unui medic care are „o procedură revoluționară pentru astfel de probleme, fără „daltă” și „ciocan”! Rinoplastia ultrasonica presupune manipularea oaselor nazale cu ajutorul aparatului Piezotome, adică tăierea și șlefuirea lor cu ajutorul ultrasunetelor”, a explicat vedeta Antena 1.

Ea a mai explicat că „această abordare este mult mai puțin traumatică chiar și asupra oaselor dar mai ales asupra țesuturilor moi din jur (mucoasa nazală, vase de sânge, nervi, etc) comparativ cu metoda clasică”.

Va avea un nas ca la 20 de ani

Mirela Vaida a mai menționat că este convinsă că aceasta este soluția bună în cazul ei. Totodată, a lăsat să se înțeleagă că schimbarea va avea loc curând, singurul impediment fiind faptul că nu are prea mult timp liber, necesar pentru recuperare.

„Pe mine m-a convins! Îmi trebuie doar timp pentru recuperare! Dar să vă țineți bine când voi apărea cu un nas drept și cârn, ca la 20 de ani!”, a mai scris Vaida pe Instagram.

Sursa foto: Instagram

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te