Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mirela Boureanu Vaida se mută în casă nouă

22 September 2011

Mirela Boureanu Vaida, prezentatoarea emisiunii Mireasă pentru fiul meu' de la Antena 1, îşi schimbă domiciliul. Din dorinţa de a face o schimbare, dar şi pentru a fi mai aproape de platoul unde se filmează reality-show matrimonial, Mirela a achiziţionat recent un apartament în zona de nord a Bucureştiului.

Mă bucur foarte mult că am luat decizia de a face acest pas şi sper ca până la venirea noului an să mă pot muta în noul apartament. Apartamentul are 90 de metri pătraţi şi este un spaţiu unde găsesc linişte, iar vederea este deosebită, cu geamul camerei spre pădure. În plus, sunt la câteva minute de platoul de filmare, dar şi de ferma unde fac echitaţie, una dintre pasiunile mele', declară Mirela Boureanu Vaida.

În ceea ce priveşte decorarea apartamentului, Mirela a apelat la o bună prietenă pentru a o ajuta cu tot ce ţine de reconfigurarea şi amenajarea spaţiului, de la dărâmarea pereţilor, până la culoarea merelor din bucătărie', spune ea.

Nu m-am gândit încă la un anumit design al apartamentului, tot ce îmi doresc este să aibă bun gust şi să îmi ofere o senzaţie de relaxare şi linişte când ajung acasă. Eu aş opta pentru folosirea lemnului în decorare, iar din punct de vedere cromatic pentru bej, arămiu şi cafeniu, culori care îmi plac foarte mult. Nu-mi fac însă probleme cu privire la amenajare pentru că ştiu că sunt pe mâini bune. Am apelat la o veche prietenă să mă ajute, o persoană care are cunoştinţe în domeniu, care de fapt ne-a ajutat şi la designul platoului emisiunii', a mai zis Mirela.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare