O nouă emisiune începe pe Antena Stars. Este vorba despre „Mireasa. Direct din culise”, care prezintă telespectatorilor imagini și detalii din culisele emisiunii „Mireasa”. Iată cine prezintă „Mireasa. Direct din culise”.
de Roxana Mirea,
O nouă emisiune începe pe Antena Stars. Este vorba despre „Mireasa. Direct din culise”, care prezintă telespectatorilor imagini și detalii din culisele emisiunii „Mireasa”. Iată cine prezintă „Mireasa. Direct din culise”.
Începând de astăzi, 29 ianuarie 2024, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 13.30, telespectatorii Antena Stars au acces live în culisele emisiunii „Mireasa”, chiar înainte de fiecare ediţie a emisiunii. Raluca Preda, finalistă a sezonului şase „Mireasa” şi panelist în emisiunea „Mireasa – Capriciile iubirii”, va pătrunde în universul concurenţilor reality show-ului matrimonial şi va scoate la lumină partea mai puţin văzută din culisele show-ului.
„Telespectatorii fideli ai emisiunilor Mireasa şi Capriciile iubirii vor avea acum ocazia să pătrundă în lumea concurenţilor, să le urmărească starea de spirit înainte de fiecare live, să afle ultimele noutăţi din casă şi să urmărească o scurtă trecere în revistă a subiectelor zilei. Tot alături de noi vor putea vedea şi alte momente ce nu fac subiectul emisiunilor principale: le vom arăta telespectatorilor ce cadouri au mai primit de la fani, ce au mai gătit sau cu ce şi-au mai ocupat timpul în ultimele ore în casa Mireasa!”, dezvăluie Raluca Preda, gazda emisiunii „Mireasa. Direct din culise”, difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la 13.30, la Antena Stars.
Seara, de la 19.00, cei de acasă pot regăsi în platoul „Mireasa – Capriciile iubirii” atât concurenții din casă, cât și rudele acestora, dar și prieteni sau chiar fani ai emisiunii. Mai mult, imagini în exclusivitate vor fi prezentate celor de acasă în premieră în cadrul reality show-ului „Mireasa – Capriciile iubirii”.
Sursa Foto: Instagram, Antena 1