“Zona este fantastică. Eu sunt un om de la țară și m-am simțit foarte bine aici. Căutăm cea mai frumoasă, mai isteață, mai inteligentă fată, care să știe să taie și lemnele, să mulgă și vacile și să facă și de mâncare”, spune juratul Nicolai Tand.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Oaspeții de la București au fost omeniți cu tot ce-i mai bun de bucovinenii cei primitori. Rachiu și delicioase plăcinte “poale-n brâu”, afinată dulce și parfumată, gogoși pufoase și chișcă moldovenească sunt o parte din bunătățile cu care Mircea Radu și jurații Cosmin Seleși, Andreea Bălan și Nicolai Tand au fost îmbiați de localnici.
Cum locul este faimos pentru ouăle încondeiate care se realizează aici, prezentatorul show-ului a primit în dar de la o localnică un coș cu ouă, încondeiate de ea cu multă migală. Spre surprinderea sa, Mircea a descoperit printre ele unul inscripționat chiar cu numele său.
Deși au filmat în fiecare zi din zori și până-n noapte, jurații Cosmin Seleși și Nicolai Tand au găsit timp să meargă, într-o pauză, la biserică. Și au fost la Mănăstirea Putna, pe care abia așteptau s-o revadă.
Două vedete i-au însoțit pe jurați și prezentator în Bucovina. Acestea au luat la pas ulițele din localitățile Putna, Brodina, Straja și Vicovu de Jos, în căutare de frumuseți locale și oameni talentați. Cine sunt aceste vedete, telespectatorii vor afla, în curând, la Antena 1.
Emisiunea ,,IE, Românie” este un format care presupune explorarea celor mai frumoase zone și regiuni istorice ale țării, cu scopul de a descoperi fete frumoase și harnice, dar și tradițiile și talentele oamenilor locului. Fiecare dintre ediții, ce va fi prezentată în două episoade pe săptămână, va avea doi invitați speciali, două vedete ce vor bate colțurile României la pas, în căutare de fete mândre și oameni talentați. După etapa de preselecții și cea a probelor practice, concurenții aleși vor fi nevoiți să demonstreze că pot menține tradiția vie, indiferent de tipul talentului lor, într-o gală regională. Câștigătorii vor fi desemnați de juriul show-ului, care va decide care dintre prestațiile concurenților merită să fie premiate. Ulterior, în ultima săptămână a reality show-ului, capitala va găzdui finala națională, unde același juriu va alege cea mai mândră dintre cele nouă fete descoperite de vedetele participante, în regiunile istorice ale României. ,,IE, Românie” va începe, în curând, la Antena 1.