Homepage  / Știri

Mircea Dinescu găteşte vită românească pentru Mihai Răzvan Ungureanu

Mircea Dinescu găteşte vită românească pentru Mihai Răzvan Ungureanu

de Redactia Tvmania

Invitatul lui Mircea Dinescu din ediţia de duminică a emisiunii „Politică şi delicateţuri” este Mihai Răzvan Ungureanu, „un distins intelectual cu o biografie romanţată şi care a fost prim-ministru, ministru de externe, secretat de stat, şef al SIE, politician şi şef de partid”, după cum îl prezintă poetul. Emisiunea poate fi urmărită, la fel ca în fiecare duminică, de la ora 14.30, la TVR 1.

Dinescu și MRU

Ungureanu trece pragul restaurantului Lacrimi şi Sfinţi, fiind aşteptat de un Dinescu pus pe şotii, care a hotărât să îi gătească vită românească. Amuzat, MRU declară că „meniul pe care l-a ales Dinescu este de un umor deloc subtil la adresa celebrei vite Kobe, cu atât mai simpatic cu cât împreună am râs despre asta”, iar Dinescu se dezvinovăţeşte, şugubăţ, spunând: „Eu am vrut să reabilitez ideea de văcuţă românească”.

Poetul însoţeşte friptura de văcuţă cu o garnitură care îl uimeşte pe invitatul său – o vânătă coaptă, înghesuită între două felii de pâine înmuiate în ou, toate stropite cu zeamă de lămâie şi de portocală. Apoi, Mircea Dinescu pregăteşte macaroanele copilăriei sale, un fel comun de mâncare, dar pregătit într-un mod inedit, rezultatul fiind „o turtiţă” crocantă şi delicioasă.

De la o masă cu asemenea bucate nu puteau lipsi două soiuri de vin, muzica lăutărească a Tarafului Trei Tăciuni, condus de George Strugurel, mediu propice pentru gazdă şi invitat să stea la o şuetă despre politică, spionaj, istorie şi servicii secrete.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton