; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Miracle   videoclip

EUROVISION 2014: “Miracle”, piesa care va reprezenta România la Copenhaga, are un nou videoclip

28 April 2014

Aflaţi pe ultima sută de metri cu promovarea melodiei “Miracle”, Paula Seling şi OVI au terminat videoclipul melodiei cu care ne vor reprezenta la Eurovision anul acesta.

Clipul spune povestea miracolului renaşterii naturii, în imagini de o frumuseţe deosebită. Într-o cameră degradată, cu interior scorojit, începe ploaia, care se prelinge peste tot – în interior, pe pereţii camerei, peste mobilierul vechi. Apa care a pătruns în toate ungherele face posibilă renaşterea naturii şi transformarea interiorului într-un tot viu.

Videoclipul a fost filmat într-un timp record – o zi, însă editarea şi efectele vizuale create în videoclip au mai necesitat câteva zile de lucru ale echipei coordonate de regizorul Alex Ceauşu.

[Not a valid template]

„Miracolul nostru a început, pentru mine, în iunie, anul trecut, când am compus piesa alături de Philip Halloun, şi a continuat în toamnă, când intram în studio, în Oslo, cu Beyond51 şi începeam munca la producţia piesei. E o bucurie să văd astăzi forma completă acestui proiect, prin lansarea videoclipului, realizat cu ajutorul unor profesionişti adevăraţi, precum regizorul Alex Ceauşu şi coregrafa Judith State', declară OVI.

La rândul ei, Paula Seling vorbeşte despre mesajul videoclipului şi despre efortul realizării lui: „Îmi place mult viziunea lui Alex Ceauşu. Clipul vorbeşte despre miracolul vieţii, venit din alt miracol – al iubirii. În camera goală renaşte natura dintr-un alt miracol – apa, sursa vieţii. Lumea este plină de miracole, depinde doar de noi să le percepem, lucru pe care, într-o altă formă, îl spune şi Albert Einstein. Filmările au fost destul de solicitante, au fost aproape 24 de ore, într-o casă fără încălzire, prin care bătea vântul, unde mai apoi ne-a plouat artificial şi ne-a suflat taifunul. E bine că nu am răcit, deşi am suferit, ceva timp, de frig, cântând în ploaie şi vânt. În final, videoclipul este… miraculos. Sperăm să vă placă.'

Pe 29 aprilie, Paula Seling şi OVI vor pleca spre Copenhaga, unde se desfăşoară finala internaţională Eurovision Song Contest. 37 de ţări participă la competiţie, reprezentanţii noştri urmând a urca pe scenă în cea de-a doua semifinală, pe 8 mai şi – dacă se califică – în finala din 10 mai.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare