Din 20 martie, Netflix ne propune să urmărim miniseria „Reședința”, povestea unui somptuos dineu organizat la Casa Albă, în timpul căruia are loc o crimă. Detectiva chemată să cerceteze cazul aduce cu ea nu doar o abordare originală și un fler de invidiat, ci și foarte mult umor.
Creată de Paul William Davies și inspirată de romanul „Inside the Private World of the White House”, al jurnalistei și scriitoarei Kate Andersen Brower, miniseria cu nouă episoade „Reședința” (care o are pe celebra Shonda Rhimes printre producătorii executivi) începe cu un impresionant dineu de stat la Casa Albă în timpul căruia cineva este ucis. Sosită la fața locului, excentrica detectivă Cordelia Cupp (Uzo Aduba) trebuie să cerceteze nu mai puțin de 132 de încăperi, 157 de suspecți și un cadavru. „Gândiți-vă la o întâlnire imaginară între «Downton Abbey” și stilul Agathei Christie”, a scris townandcountrymag.com.
Despre cartea lui Kate Andersen Brower s-a spus că „este o cercetare profundă a personalului amplu care ține Casa Albă în funcțiune, fiind un studiu care se întinde de la administrația Kennedy până la cea a lui Obama și care prezintă povești la persoana întâi și interviuri extinse cu actuali și foști membri ai personalului celebrei reședințe cu adresa 1600, Pennsylvania Avenue”.
Scenaristul Paul William Davies („Scandal”, „Palat pentru popor”) a spus despre antrenanta miniserie: „«Reședința» este despre o mulțime de lucruri, este amuzantă, plină de suspans, e inteligentă, devine, pe alocuri, o farsă totală și este de-a dreptul romantică în anumite momente. Ceea ce face însă ca acest thriller despre o crimă să fie cu adevărat proaspăt și unic este prezența detectivei Cordelia Cupp”.
În cursul anchetei, Cordelia procedează într-un stil nu foarte îndepărtat de cel al faimosului Hercule Poirot, întorcând cea mai celebră reședință din lume cu susul în jos. Cordelia cercetează nu doar etajele superioare și pe fițoșii invitați, ci toată Casa Albă, ciocnindu-se de ciudățeniile angajaților extrem de diferiți care o populează.
Actrița Uzo Aduba (cunoscută mai ales pentru rolul lui Suzanne Warren din „Orange Is The New Black”) a spus despre personajul său de aici: „Ceea ce o face pe Cordelia să fie o eroină tipică pentru Shondaland este forța sa, capacitatea de a fi ea însăși fără să se jeneze. În timp ce alte personaje din «Reședința» sunt convinse că acest caz este imposibil de rezolvat, Cordelia vede acolo un puzzle care merită dezlegat. Acest caz este de nerezolvat pentru oricine în afară de ea”.
Distribuție sonoră și numeroasă
„Reședința” este unul dintre numeroasele proiecte pe care Shonda Rhimes le-a creat pentru Netflix, precum „Inventând-o pe Anna”, serialul despre escroaca Anna Delvey, sau extrem de popularul „Bridgerton”. „Mi-am dorit ca noul Shondaland să fie un loc în care extindem tipurile de povești pe care le abordăm și în care colegii mei talentați și inspirați pot să prospere, să facă ceea ce știu mai bine, iar noi, ca echipă, să venim la birou, în fiecare zi, plini de entuziasm”, a spus Shonda Rhimes, citată de townandcountrymag.com
Alături de Uzo Aduba, din ampla distribuție a miniseriei fac parte Giancarlo Esposito („Megalopolis”), Edwina Findley („Puterea”) și Bronson Pinchot („Polițistul din Beverly Hills: Axel F”), iar printre invitații speciali o vom vedea pe Kylie Minogue, care apare în propriul rol.
Netflix a precizat că producția „Reședința” include opt episoade și că, fiind încadrată în categoria mini-serie, nu trebuie să ne așteptăm la un al doilea sezon.
Cea mai mare parte a miniseriei (care a avut titlul de lucru „Falcon”) s-a filmat la Los Angeles, în 2023, producția fiind programată din ianuarie și până în septembrie, însă totul a fost la un moment dat amânat din cauza grevelor WGA și SAG-AFTRA. Filmările s-au reluat pe 5 ianuarie 2024 și au durat până la sfârșitul lunii aprilie.
O: The Residence , SUA, 2025 R: Jaffar Mahmood, Liza Johnson D: Uzo Aduba, Giancarlo Esposito, Edwina Findley, Molly Griggs, Jason Lee, Ken Marino, Al Mitchell, Randall Park, Dan Perrault, Bronson Pinchot, Julieth Restrepo, Kylie Minogue