Producția de șapte episoade „Dragoste și moarte”, inspirată de evenimente reale, a avut premiera în aprilie 2023, la HBO Max, iar numai două luni mai târziu platforma de streaming a anunțat că a fost cea mai vizionată miniserie originală la nivel global. Acum, va putea fi văzută și pe HBO, unde va avea premiera pe 21 aprilie, de la ora 20.00.
Filmul este inspirat de o poveste adevărată
În Wylie, Texas, spre sfârșitul anilor 1970. În ciuda unei familii iubitoare, a unei case perfecte și a unei implicări active în activitățile bisericii, Candy Montgomery (Elizabeth Olsen) nu poate scăpa de senzația de plictiseală.
Dar totul avea să se schimbe în 1978, la un meci de volei organizat chiar de biserică. Aici, inima tinerei și fidelei soții tresare la vederea lui Allan Gore (Jesse Plemons), și el membru al bisericii, și el căsătorit. O vreme cei doi vor reuși să-și țină secretă relația ilicită, dar apoi, partenerii lor, Pat (Patrick Fugit) și Betty (Lily Rabe), află și totul se termină cu 41 de lovituri de topor.
„Dragoste și moarte”/„Love & Death” (2023) este o adaptare după cartea „Evidence of Love” (2018), care investighează cazul real al lui Candace „Candy” Lynn Montgomery. Șocanta poveste i-a atras atenția lui David. E Kelley: „Am fost absorbit de personaje și de patologia lor, juxtapusă acestui oraș bucolic, cald și familiar. Totul m-a atras – locul, oamenii. Mă pot raporta la aceste personaje. Și eu am crescut într-un oraș mic. Am fost la acele biserici, am văzut oameni cântând în coruri și socializând la picnicuri. Am simțit că le cunosc mediul. În același timp, nu știam ce sunt capabili să devină unii dintre ei, în special Candy”, a declarat creatorul serialului.
Povestea lui Candy Montgomery a mai fost ecranizată
Nefericita poveste a lui Candy Montgomery (acum în vârstă de 74 de ani) are toate ingredientele pentru a-i seduce pe producători: idilicele suburbii care colcăie de păcate, implicarea bisericii în viața enoriașilor, un adulter și chiar prea multe lovituri de topor.
„Dragoste și moarte” e a treia aducere a ei pe ecran. Prima a fost un film de televiziune, „A Killing in a Small Town”, lansat de CBS în 1990, pentru care Barbara Hershey a câștigat Emmy și Globul de Aur cu interpretarea lui Candy Morrison. A doua a avut premiera în 2022, la Hulu, care a transpus povestea într-o miniserie, „Candy”, cu Jessica Biel în rolul titular, fără însă să egaleze performanța filmului.