Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Miniseria britanică „Dragoste adevărată”, în curând, la BBC First. Dată de lansare, poveste. Cine face parte din distribuție

de Mioara Tronaru,

BBC First difuzează din 13 februarie, de la ora 23.05, miniseria britanică de șase episoade „Dragoste adevărată”, creată de Charlie Covell (responsabil și pentru serialele „The End of the F***ing World”, pentru Channel 4, și „Kaos”, de la Netflix.) și Iain Weatherby.

O promisiune între prieteni

Phil (Lindsay Duncan) și Ken (Clarke Peters), foști iubiți în prima tinerețe cărora le mai tresare și acum inima când se văd, deși au trecut de 70 de ani și drumurile lor au fost diferite, se reîntâlnesc la o înmormântare. După tristul eveniment, cei doi, împreună cu încă trei amici, Tom (Karl Johnson), Marion (Sue Johnston) și David (Peter Egan), se refugiază într-un bar unde se-mbuibă deopotrivă cu nostalgie și alcool.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Printre pahare, amintiri și perspectiva sumbră a morții, gașca de pensionari pune la cale un pact. Cum Phil e fostă polițistă, David a fost doctor, iar Ken a lucrat pentru SAS (Forţele speciale ale armatei britanice), în ipoteza că unul dintre ei ar ajunge să experimenteze o bătrânețe invalidandă, care ar presupune durere sau pierderea minților, Ken ar putea să îi dea lovitura de grație, iar ceilalți să îl acopere. Așa și-ar putea asigura fiecare o moarte confortabilă. Cu toții sunt de acord, promit să facă astfel și ciocnesc paharele declarând că asta înseamnă „dragoste adevărată”.

Cu empatie și umor negru

Miniseria „Dragoste adevărată”/„Truelove” (2024) pune pe masă o întrebare fundamentală: Este sau nu este etic să „ajuți” pe cineva să moară? O face cu seninătate, multă empatie și ceva umor negru, urmărind un grup de personaje care încearcă, la a treia vârstă, să-și mențină controlul asupra propriei vieți. Actorii, ei înșiși la a treia vârstă, au fost încântați de poveste.

„Când am citit scenariul, am știut că vreau să mă implic. Evident că Phil este un personaj excelent, o femeie inteligentă, puternică și complexă, dar nu pentru asta am spus «da». Am vrut să fac parte din acest proiect pentru că e atât de bine scris și pentru că explorează modul în care ne raportăm la bătrânețe. Cum vrem să trăim, să murim și să iubim în ultimii ani ai vieții? E o poveste atât de puternică, redată cu empatie și o doză de umor foarte negru”, a spus Lindsay Duncan (74 de ani) pentru Channel 4.

Iar partenerul ei, Clarke Peters (72 de ani) a adăugat: „Dacă prietenul tău ajunge la un astfel de nivel de decrepitudine, l-ai putea ajuta să pună punct, dacă ți-ar cere asta? Ai putea să consideri că e corect, că e nobil? Ai putea să o faci? De care parte din triumviratul tău intern ai asculta: de cap, de inimă sau de suflet? Știu că e ilegal, în fața legii și în fața Scripturii, dar ai putea să o faci? Povestea explorează această dilemă morală într-un mod în care nu l-am mai văzut până acum. E amuzantă, e întunecată și e plină de răsturnări de situație. Să spui această poveste, cu această distribuție, a fost ceva ce nu aș fi vrut să ratez…”.

Sursă foto: BBC First

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te