Millie Bobby Brown (16 ani) va face parte din distribuția unei noi pelicule produse de Netflix, informează hollywoodreporter.com.
Millie Bobby Brown (16 ani) va face parte din distribuția unei noi pelicule produse de Netflix, informează hollywoodreporter.com.
După ce a jucat rolul Eleven în sezonul al patrulea din „Stranger Things” (2016) și rolul titular din „Enola Holmes” (2020), tânăra actriță va reveni pe Netflix, în producția „Damsel”, un film din genul fantastic a cărui regie va fi semnată de Juan Carlos Fresnadillo, autorul peliculei „După 28 de săptămâni”(2007), cu Robert Carlyle, Rose Byrne și Jeremy Renner.
Detaliile despre noul film cu Millie Bobby Brown sunt foarte bine păzite, ca la orice producție a platformei de streaming, dar se știe deja că scenariul noului film va fi scris de Dan Mazeau, autorul scenariului la „Furia titanilor” (2012), care lucrează în prezent la trei proiecte: „Van Helsing”, „Luna Park” și „Cowboy Ninja Viking”. Filmul va fi produs de Joe Roth și Jeff Kirschenbaum, iar Millie Bobby Brown va fi producător executiv, prin compania ei, PCMA Productions, alături de Dan Mazeau, Zack Roth și Chris Castaldi.
Actrița de 16 ani a mai jucat rolul micii Alice în serialul „Once Upon a Time in Wonderland” (2013), în 2015 a avut rolul lui Ruby în sezonul al unsprezecelea din „Anatomia lui Grey”, dar și rolul lui Lizzie în sezonul al șaselea din „O familie modernă”. În 2019, ea a apărut în „Godzilla II: Regele monștrilor”, împreună cu Vera Farmiga, Kyle Chandler, Ken Watanabe și Zhang Ziyi.