Modifica setarile cookie
Homepage  / Muzică

Mihail a lansat, în sfârşit, un nou single după „Mă ucide ea”

de Redactia Tvmania

După succesul înregistrat cu hitul „Mă ucide ea”, care a strâns peste 26 de milioane de vizualizări pe You Tube, şi a ocupat primul loc în cele mai importante clasamente muzicale, Mihail a lansat un nou single, „Simt că ne-am îndepărtat”. Povestea piesei este completată de un videoclip filmat în ţinuturile idilice din Malta, în regia lui Dima Dimov, care a colaborat cu Mihail şi la clipul „Mă ucide ea”.

La fel ca şi „Mă ucide ea”, la baza piesei stă o întâmplare reală trăită de Mihail: „Trecuse ceva timp după ce mă despărţisem de fosta mea iubită, trecusem prin zile mai grele, pline de dor, zile fără sens, intense și pustii. A fost o zi în care ea a trecut să-şi mai ia lucruri de la mine şi când ne-am vazut am mai povestit evident despre cum suntem. A fost o discuţie mai formală și superficială, dar a fost un moment în care am realizat că vorbesc cu alt om. Mi-am dat seama că ea nu mai e fata de care eram îndrăgostit, că ea nu o să se mai uite la mine, probabil, niciodată cu privirea aia care mă obişnuise, a fost un moment trist în care mi-am dat seama că am pierdut o persoană dragă”, a declarat artistul.

„Cred că textul din piesă e mai mult un pretext pentru a sublinia, de fapt, starea și atmosfera acelui moment de îndepărtare. A fost o trăire pe care am simţit-o atât de intens încât, la un moment dat, aş fi cântat doar „Simt că ne-am îndepărtat şi atât”, a mai adăugat el.

Vedeţi aici videoclipul piesei „Simt că ne-am îndepărtat”:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te