Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Mihai Trăistariu, reacție tranșantă după a treia ratare consecutivă a României la Eurovision: „Rușine, TVR!”

de Redactia Tvmania

România a ratat pentru treia oară consecutiv, marți seară, calificarea în finala Eurovision! Mediul online vuiește de comentarii adresate organizatorilor, cât și reprezentanților lui Roxen, care nu a reușit să impresioneze pe scena din Rotterdam.

Unul dintre cei care au avut o reacție tranșantă asupra a tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă legat de Eurovision a fost Mihai Trăistariu.

Mihai Trăistariu a prevăzut încă din urmă cu câteva zile eșecul României la Eurovision! Artistul a precizat de fiecare dată când a avut ocazia faptul că România se află pe ultimele locuri în sondajele realizate înaintea concursului. 

După prestația pe care a avut-o Roxen marți seară, Mihai Trăistariu a pus în cârca solistei și a organizatorilor eșecul de calificare în finală:

„Pe Roxen am premiat-o când era mică. Mi-a plăcut dintotdeauna mult glasul ei. I-am promis chiar un duet încă de pe atunci. Legat de prestația ei de la Eurovision, Roxen a cântat bine. Ei nu ai ce să-i reproșezi: piesa asta a primit-o, pe asta a cântat-o! O piesă care, pe Roxen, o pune în valoare în studio, dar nu live.

Din nou, ascultând-o live, am avut senzația că nu are precizie maximă, că nu are suflu, cel mai probabil din cauza dansului și a mișcărilor bruște. Sau… poate așa e timbrul ei – puțin tremurat. Ori poate… faptul că e prea mică, prea necoaptă pentru un concurs de o asemenea anvergură. Habar n-am.

Cert e că… a fost prea mare concurența în Semifinala I ca să treci în Top 10. Una peste alta, nu a fost nimic rău pentru România. Dar nici spectaculos. Puteau să vină cu un show mai ieșit din tipar, mai vizibil, mai wow. Însă România, mereu, atâta poate. Eu văd tot timpul că țara noastră are o limită peste care nu poate trece. Și de asta nu culegem punctaj – pentru că noi nu venim cu ceva wow niciodată. Păcat! Nu e de mirare că Roxen nu s-a calificat în finală! În sondaje picase rău de tot după ultimele repetiții postate pe net”, a fost mesajul acid postat Mihai  pe Facebook. 

Mihai Trăistariu: „Pentru doi lei în plus vă vindeți sufletul

Mihai Trăistariu se numără printre artiștii din România care au strâns o experiență suficient de mare mai ales în ceea ce privește concursul Eurovision.  Mihai Trăistariu a participat de 6 ori consecutiv la selecția națională pentru Eurovision, clasându-se de fiecare dată pe locurile fruntașe : 2, 3, 4, 3, 3, 1, iar în 2006 a reprezentat România cu piesa „Tornero’, obținând la concursul Eurovision cel mai mare punctaj din istoria României : 172 de puncte.

După ce a împărtășit părerea sa despre Roxen, Mihai Trăistariu a aadresat cuvinte grele delegației României la Eurovision, declarând că TVR este principalul responsabil de faptul că țara noastră nu se mai califică de trei ani în finala Eurovision.

„Încă un an în care delegația TVR a ales doar plimbarea, în loc să meargă la concurs! Și nu orice concurs! Eurovision e cel mai mare concurs de pe planeta Pământ.

Rușine, echipei TVR Eurovision! Ați monopolizat de câțiva ani selecția națională și faceți terci din artiștii și compozitorii români. O să vi se întoarcă. Toate se întorc! Ca un bumerang! Fiecare pasăre pe limba ei piere. Un lucru e clar! România are nevoie de o Selecție națională. Mereu. În fiecare an. Noi nu ne comparăm cu țările care-și desemnează un artist din oficiu. Nu avem bugetele lor, nu avem show-urile lor, nu avem regizorii lor, nu avem echipele lor.

Terminați cu barterele astea stupide cu casele de discuri. Pentru doi lei în plus vă vindeți sufletul și omițeți faptul că artiștii și compozitorii români înseamnă Eurovison. Noi – ca să alegem ce e mai bun în anul respectiv – trebuie să avem o selecție la vedere a artistului, autorului și piesei. Altfel… vom pierde. Cel mai probabil, aroganța din ultimii ani a TVR-ului va duce până la excluderea de tot a Eurovision-ului de pe lista evenimentelor transmise de ei.

Așa au făcut și cu Eurovision Junior. L-au distrus până au decis să nu mai participe România. Dați-i Eurovision-ului ce-i al Eurovision-ului! Readuceți preselecțiile de altădată. Nu vindeți arta caselor de discuri! În concluzie: echipa din TVR care a monopolizat Eurovisionul de câțiva ani trebuie să intre în carantină! E nevoie urgent de un vaccin împotriva celor care distrug Eurovision-ul românesc!”, a mai scris Trăistariu, pe contul personal de Facebook.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te