Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Mihai Rait, un tătic pus mereu pe glume. Cât de „autoritar” este actorul din „Las Fierbinți”. EXCLUSIV

de Cătălina Matei,

Dincolo de personajul său deja celebru din „Las Fierbinți”, Mihai Rait este un familist convins, care își adoră soția și băiețelul în vârstă de 4 ani. Interpretul lui Dorel din serialul de comedie de la Pro TV crede despre el că este un tătic glumeț. Mai multe detalii, aflăm imediat!

Din 2017, Mihai Rait este un bărbat căsătorit oficial. Cu Ana Maria, iar cel care le-a fost naș este nimeni altul decât Mihai Bobonete, prieten de-o viață și coleg atât pe platourile de filmare ale serialului „Las Fierbinți” cât și în spectacolele de stand-up comedy.

Mihai Rait este mai mare decât Mihai Bobonete cu câteva luni, amândoi fiind născuți în 1980. Nu împart doar același prenume, ci îi leagă și-o prietenie trainică. „De prin clasa a 4-a ne cunoaștem și suntem prieteni și îmi este greu să aleg un moment anume, dar cred că cele mai plăcute amintiri se leagă de perioada petrecută prin anul 2000 la țară, la Giurgeni, unde trăgeam niște chefuri bestiale, neavând foarte multe posibilități financiare pe vremea aia. Ne mulțumeam cu ce aveam”, ne-a povestit Mihai Rait.

Între timp comedia s-a prins scai de ei, și la propriu și la figurat. Au început să joace amândoi în serialul de comedie „Vine poliția!”, în 2008, tot la Pro TV, iar umorul a ajuns la propriu să le intre pe sub piele. Mai precis, cei doi Mihai au tatuaje-pereche: Mihai Rait îl are tatuat pe gambă pe Stan, iar Bobo… pe Bran.

Ce face Dorel dincolo de „Las Fierbinți”

Care sunt cele mai banale activități din viața lui Mihai Rait? Iată ce ne-a răspuns actorul:

Ați spus bine banale. Nu fac nimic deosebit, merg la sală de câte ori îmi permite timpul, mai merg la pescuit, fotbal, dar tot așa în limita timpului rămas. Prefer să îmi petrec timpul liber alături de fiul meu Alexandru și de soție, Ana Maria”.

Cât despre cum este Mihai ca și tătic, iată ce lămuriri am primit: „Mie îmi place să cred că nu sunt autoritar, deși mă surprind de multe ori făcând-o probabil fără să îmi dau seama. Sunt mai mult pus pe glume, încerc să fiu un tată glumeț deocamdată pentru că Alexandru are doar 4 ani, dar pe parcurs când va crește, lucrurile vor deveni, cred, mai serioase”.

Umorul este prezent și în relația pe care actorul o are cu soția lui, Ana Maria. Deși a participat la „Vocea României” și a făcut echipă la „Masked Singer România” cu colega sa din „Las Fierbinți”, Ecaterina Ladin, Mihai nu i-a cântat soției nicio melodie romantică… „Ei na, asta era acum. Mă bufnește râsul pentru că nu fac asta, parcă mă și văd prin casă cântând soției ceva romantic. Nu, nu am făcut asta”, ne-a explicat amuzat Mihai.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te