Mihai Rait a fost la un pas de moarte după ce a combinat alcoolul cu pastile
Mihai Rait a povestit cum, în perioada adolescenței, a făcut o combinație care a fost la un pas de a se dovedi fatală. A combinat o cantitate însemnată de alcool cu pastilele, iar intervenția de urgență a medicilor a fost necesară.
Cu mulți ani în urmă, Mihai Rait a fost în pragul pierderii vieții din cauza unei combinații periculoase între consumul de alcool și medicamente. Actorul din „Las Fierbinți” a consumat 7 sticle de vin și a ingerat între 16 și 20 de pastile de Emetiral. Rait a mărturisit că nu a avut cunoștință despre doza corectă de pastile și a suferit o supradoză.
„Era 8 noiembrie, băusem vreo 7 sticle de vin, era dulce. Nu vomitam, îmi părea rău de vinul ăla. Beam două pahare de vin, luam 2 pastile de emetiral. Că mie maică-mea când mi-a dat emetiral, mie mi-a venit rău de la mâncare. Nu mi-a zis cum să le iau. Am luat în total 16 – 20 de pastile, nu mai știu. Și am băut, când m-am trezit m-am dus la autogara din Constanța și m-am dus să plec la Hârșova, la Giurgeni, unde aveam eu treabă. Pe drum așa, pe unde mă lăsase pe mine 42 a început să-mi plece gâtul. Puneam capul în barbă și nu puteam să-l ridic, să-l dau înapoi. În capul meu… îmi trecea, mă lua” , a povestit Mihai Rait, în cadrul podcastului lui Mihai Bobonete.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Mihai Rait a fost adus la spitalul din Hârșova, iar medicii au rămas stupefiați atunci când au văzut în ce stare se afla. A fost transportat de urgență cu o ambulanță la un spital din Constanța, unde specialiștii au constatat că muschii gâtului nu mai erau sub controlul creierului. Intervenția de urgență a medicilor i-a salvat viața.
Mihai Rait a debutat în cinematografie în anul 2008
Născut la Hârșova pe 14 ianuarie 1980, Mihai Rait și-a îndreptat inițial atenția către Academia de Studii Economice (ASE) din București. Totuși, viața a avut pentru el alte planuri. După mai multe încercări nereușite de a fi admis la ASE și în alte instituții de învățământ superior, Rait a ales să-și urmeze pasiunea pentru actorie.
A debutat în filmul „Vine poliția” în 2008 și, din 2012, a devenit un membru apreciat al echipei PRO TV. Și în ziua de astăzi, Mihai Rait continuă să aducă bucurie și râs milioanelor de fani prin interpretarea memorabilă a personajului Dorel din „Las Fierbinți”.
Sursă foto: PRO TV – Instagram Mihai Rait
Citește și: