Homepage  / Articole

Mihai Petre a fost într-o minivacanţă la Londra

Mihai Petre a fost într-o minivacanţă la Londra

de Redactia Tvmania

Juratul de la „Românii au talent” a fost împreună cu soţia, Elwira, într-o vacanţă scurtă, de 4 zile, la Londra. Cu această ocazie, i-a văzut dansând pe cei de la Flawless, o trupă de dansatori care a făcut senzaţie în finala sezonuli trei de la „Britain’s Got Talent”

Mihai Petre, unul dintre juraţii emisiunii „Românii au talent” de la Pro TV, a petrecut recent o mini-vacanţă de patru zile la Londra, alături de soţia lui, Elwira.

Mihai a ales capitala britanică din două motive: a fost prima oară când a vizitat oraşul şi tocmai în perioada respectivă avea loc festivalul de dans „Move It Dance London”.  

„M-am bucurat foarte tare să pot participa la acest festival, pentru că este un eveniment complex care, pe lângă demonstraţii de dans, are şi expoziţii de costume, cărţi sau DVD-uri despre această disciplină. Într-una din zile am avut marea surpriză să-i văd pe scenă pe cei de la Flawless, o trupă de dansatori care a făcut senzaţie în finala celui de-al treilea sezon al emisiunii „Britain’s Got Talent”. Sunt foarte buni, dar, după ce am văzut la „Românii au talent”, pot spune că şi noi le facem faţă”, a povestit Mihai.

mihai-petre-vacanta-londraMihai si Elwira au profitat din plin de cele câteva zile, s-au plimbat kilometrii întregi prin parcurile londoneze şi nu au ratat nici unul din muzeele importante.

„Eu sunt pasionat de istorie, aşa că în topul preferinţelor mele se află muzeul „Churchill War Rooms”. Este fascinant să vezi locul din care primul om al Marii Britanii a condus Al Doilea Război Mondial”, a mai povestit Mihai.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton