Modifica setarile cookie
Homepage  / Galerie foto

Mihai Petre a avut o vacanţă de nota 10 în Italia

de Redactia Tvmania

Cele 10 zile petrecute alături de fetița lor, Catinca, au însemnat pentru Elwira și Mihai Petre vacanța de nota 10 pe care și-o doreau de foarte multă vreme.

După o perioadă agitată în care Mihai a fost mai mult pe drumuri, cei trei au petrecut o vacanță în Grado, un orășel din nordul Italiei.

“Am fost în Italia, la un prieten, unde ne-am bucurat de mare, soare, mâncare bună și băutură la fel. Pe mine cel mai mult m-a încântat faptul că am avut timp să stau cu cea mică. Pentru prima dată am înălțat zmeie împreună, eram foarte fericit când o vedeam cât e de dornică să țină zmeul în aer. Tot pentru prima dată ea a mâncat înghețată și mă bucur că a fost italiană, deci cea mai bună din lume”, mărturisește juratul de la „Dancing with the Stars”, show ce va fi difuzat în această toamnă de Antena 1.

Mihai și Elwira au reușit să facă și mici drumeții cu bicicleta și să străbată la pas orașul, ba chiar au fost și în Aquileia, unde au vizitat catedrala și situl arheologic.

„E foarte frumos acolo, ai ce vedea, e un oraș vechi, încărcat de istorie”, a mai povestit Mihai.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te