Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mihai Melinescu

Mihai Melinescu aduce la TVR 2 informaţii “Dincolo de viitor”

17 March 2016

Cu ocazia împlinirii în acest an a 60 de ani de existenţă atât a Televiziunii Române, cât şi a Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei' (IFIN-HH), TVR 2 aduce un program dedicaţi celor pasionaţi de ştiinţă, fie că vorbim de fizică, genetică, energie nucleară, medicină sau inteligenţă artificială. Dincolo de viitor' Va fi difuzat din 18 martie, în fiecare vineri, de la ora 22.30, la TVR 2 şi TVR HD.

Mihai Melinescu

Mihai Melinescu

Ce ne pregăteşte ziua de mâine? Care sunt noile revoluţii ştiinţifice? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care Mihai Melinescu încearcă să afle răspunsul de la invitaţii săi motiv pentru care în prima ediţie va discuta despre cel mai puternic laser din lume, cel de la Măgurele. Programul laser ELI-NP de la Măgurele este un proiect ambiţios care pune România pe harta mondială a cercetării, iar despre implicaţiile acestui proiectului vor discuta două personaje cheie, invitaţii ediţiei: Andrei Dorobanţu, fizician IFIN-HH şi academicianul Nicolae Victor Zamfir, director general IFIN-HH şi coordonatorul proiectului ELI-NP.

Pe parcursul viitoarelor ediţii, la „Dincolo de viitor' vor fi abordate subiecte ca „Genetica: Ne vom putea proiecta copiii?', „România@CERN: Materie întunecată şi universuri paralele', „Energie nucleară: Revenirea nuclearului', „Medicină: Atac asupra cancerului' etc. Printre invitaţi, se vor afla profesori şi cercetători de top, recunoscuţi la nivel mondial, precum: Călin Alexa (directorul Clusterului ATLAS România); Leon Zăgrean (UMF-Centrul de Excelență în Neuroştiinţe); Dan Popescu (Agenţia Nucleară); Daniel Cristea (psiholog); Nicolae Verga (şeful şecţiei Radioterapie, Spitalul Colțea) Lazăr Vlăsceanu (Facultatea de Sociologie); Dorin Prunariu (cosmonaut); Dumitru Constantin (neurolog).

dincolo-de-viitor

„Că este vorba despre laserul de la Măgurele sau alte proiecte unice – ele merită știute și încurajate. Pentru mine este o onoare să îi cunosc pe acești cercetători și împreună cu întreaga echipă credem în această emisiune de care era mare nevoie', declară Mihai Melinescu.

„Cred că au trecut ani buni de când telespectatorii pasionaţi de informaţie ştiinţifică nu au avut parte de un program care să fie difuzat constant la televizor. Iata că din acest an – greu pentru TVR – încercăm să umplem acest gol, deocamdată doar pentru 24 de minute. Ce dorim să obtinem cu această emisiune este cât se poate de clar: ne dorim ca telespectatorii noştri să ştie pe ce lume trăiesc, pe ce planetă și care este direcția către care se îndreaptă viitorul omenirii ca specie – deocamdată unică – în Univers', spune Camelia Boştină, producătorul TVR al emisiunii Dincolo de viitor.

Emisiunea „Dincolo de viitor' este realizată de TVR 2 în parteneriat cu Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), UEFISCDI – Uniunea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării, Dezvoltării şi Inovării şi Asociaţia DECS.

Acest program poate fi urmărit şi online, pe portalul video TVR+.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare