; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Un interviu altfel cu Mihai Găinuşă

Mihai Găinuşă pleacă de la “Cronica Cârcotaşilor” după 14 ani

03 July 2014

După 14 ani de “Cronica Cârcotaşilor”, Mihai Găinuşă a anunţat, ieri, că nu va mai face parte din echipa emisiunii. Ulterior s-a aflat că nici Codruţ Kegheș – Dezbrăcatu nu se va mai afla la pupitrul “Cronicuţei” la toamnă.

Găinuşă

“Am primit un SMS de la Șerban, în care ne spunea să ne gândim bine, că ori Cronica va continua la altă televiziune, ori va deveni istorie. Ne-a spus și că fiecare din noi, peste vară, ar trebui să-și caute de lucru. Eu am decis să nu mai fac parte din Cronică.”, a declarat Mihai Găinuşă, într-un interviu acordat paginademedia.ro.

În acelaşi interviu, Găinuşă a recunoscut că are deja în plan o nouă emisiune, tot la Prima TV. “Voi face o nouă emisiune, tot de satiră, pentru grila de toamnă. Nu îmi este ușor deloc. Sunt 14 ani în care am muncit la emisiunea Cronica Cârcotașilor.”

Mihai Găinușă a postat și pe Facebook un mesaj legat de plecarea de la “Cronica Cârcotaşilor”. Iată mesajul integral:

“Am decis să părăsesc Cronica Cârcotaşilor. De la TV. Că la radio şi-a luat-o Şerban Huidu şi a plecat cu ea. Ultimii trei ani au fost cei mai grei din viaţa mea profesională. M-am luptat să salvez acest brand. După fiecare accident. Am luptat ca membrii echipei să aibă unde lucra în continuare. Mi-am asumat responsabilitatea coordonării emisiunii când Şerban nu era capabil. Am scris şi am prezentat această emisiune 14 ani. Dar eforturile mele nu au fost apreciate. Ci dimpotrivă, mi s-a reproșat inclusiv că am adus un preot în platou. Am încheiat o etapă din cariera mea şi le mulțumesc încă o dată celor care au crezut în mine în tot acest timp. Eu şi Codruţ, că nu am voie să îi spun Dezbrăcatu, şi poate şi alţii, lucrăm la un proiect nou. Ne dorim să fim mai aproape de voi şi sper că toţi cei care ne apreciază să fie alaturi de noi.”

Varianta lui Şerban Huidu, conform unui mesaj postat pe Facebook:

”Am trăit ieri şi azi unele dintre cele mai amare zile ale vieţii mele! Mihai Găinuşă şi Dezbrăcatu’ au ales în faţă tuturor colegilor să părăsească echipa Cronicii în care citez: “nu se mai regăseau“! Probabil vor urma şi alţii sau nu… Rămân anii de muncă, ideea şi o emisiune care încearcă să meargă mai departe! Dacă va reuşi, voi decideţi! Le mulţumesc în numele tuturor colegilor (nu puţini şi nu atât de vizuali) pentru ce au făcut şi pentru anii frumoşi petrecuţi împreună şi le urez succes!”

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare