; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mihai budeanu 3 sud est

Mihai de la 3 Sud Est, mărturisiri impresionante despre experiența cu COVID. Cum l-au susținut colegii de trupă

17 March 2021

Lupta cu virusul ucigaș l-a adus pe Mihai Budeanu la ATI, spre disperarea întregii familii. 

Au fost clipele de început în care, în primele zile, nu am putut să le răspund la telefon celor din familie și aceștia au intrat în panică, nu știau ce se întâmplă cu mine.  După 3 sau 4 zile am putut vorbi la telefon și le-am spus că sunt bine și totul va fi ok.'

Mihai își aduce aminte clipele cumplite, când era cuplat la aparate, și i-a mărturisit lui Cristi Brancu, la Exclusiv VIP, că i-a avut tot timpul alături pe colegii lui de trupa.

Băieții au fost foarte agitati. Laur a ținut legătură cu doctorii, Viorel mi-a ținut moralul foarte sus cu mesajele lui de pe Whats up.  Au fost alături de mine toți. Eu nu am știut foarte multe lucruri, la ATI nu prea ai informații. Am ajuns acolo cu șanse foarte puține de supraviețuire, dar am trecut peste asta', marturiseste Mihai.

 În emisiunea difuzată de Prima TV de luni până joi, de la 15.00, Mihai avut parte si de o surpriză de proprortii, a vorbit, în direct, cu medicul român Ion Alexie din Las Vegas, cel care i-a prescris tratamentul care i-a salvat viața. Cei doi au rămas prieteni iar medicul român care salvează vieți în America a promis că va face un remix al piesei Amintiri, hitul baietilor de la 3 SUD EST în stil Las Vegas. 

Ne-am cunoscut în cadrul unui turneu în Vegas, fix înainte pandemie, in februarie 2020. L-am vizitat pe domnul doctor acasă si am ramas prieteni. Sfaturile lui si tratamentul prescris mi-au salvat viata', spune Mihai Budeanu.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare